ÎPS Andrei Andreicuţ: Dascălii trebuie să aibă o viaţă religioasă activă

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, ÎPS Andrei Andreicuţ, consideră că dascălii, pentru a le putea transmite elevilor o convingere creştină puternică, trebuie la rîndul lor să aibă o viaţă religioasă activă.

Acest îndemn a fost transmis de mitropolit joi, la Bistriţa, în cadrul dezbaterii cu tema “Educaţia moral creştină în contextul şcolii româneşti contemporane. Generaţia tînără – încotro?”, organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

“Trăim într-o lume mediocră, în care nici nu ştiu oamenii prea multe, dar nici cele pe care le ştiu nu le prea fac. E important pentru dumneavoastră, ca dascăli, să îi învăţaţi cît de multe pe copilaşi. (…) Numai că nu trebuie să rămînem numai la instrucţie, trebuie să facem şi educaţie. (…) Nici la ora de religie nu dorim să-i facem mari teologi pe copilaşi, ci dorim să le transmitem nişte deprinderi religioase, o viaţă duhovnicească incipientă pe care să n-o părăsească toată viaţa lor”, a spus ÎPS Andrei Andreicuţ.

Mitropolitul Clujului a dat ca exemplu cărturarii din vremea lui Iisus Hristos, care, deşi învăţaţi, nu reuşeau să aibă eficienţa scontată.

“Şi pe vremea Domnului Hristos erau cărturari foarte învăţaţi, dar eficienţa lor nu era cea scontată pentru că, pe lîngă faptul că le transmitem cunoştinţe, e nevoie de ceva în plus: e nevoie de harul lucrător al lui Dumnezeu. Şi pe acesta nu-l poate transmite cineva care nu-l doreşte. (…) E adevărat că nu mai trăim într-o lume tradiţională, atunci se transmitea din tată în fiu deprinderea religioasă, ci ne aflăm într-o tranziţie care durează de 20 de ani şi tot nu se mai termină. Nici pe planul învăţămîntului încă nu este aşezare; schimbările vin mereu, de la an de an, de nu mai ştii exact ce se întîmplă. Important este ca ceea ce facem să facem bine”, a mai spus mitropolitul.

În opinia ÎPS Andrei Andreicuţ, soluţia este ca dascălii să aibă o viaţă religioasă activă, la fel ca preoţii, pentru a se putea constitui într-un exemplu pentru generaţiile pe care le îndrumă.

“Văd o soluţie simplă şi eficientă: pe de o parte, noi, formatorii generaţiilor ce se succed, ca să le putem transmite lor o convingere creştină puternică, trebuie să avem o viaţă religioasă activă, care presupune participarea duminică de duminică, nu la Paşti şi la Crăciun, la Sfînta biserică; şi tot o viaţă spirituală normală presupune ca şi noi, preoţii, şi dumneavoastră, dascălii, să avem duhovnic”, a concluzionat mitropolitul Clujului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.