Obsesia euro

RADU VIDA

Nu ne vor! Europenii nu ne-au vrut de la bun început, dar ne-am înghesuit, le-am luat faţa, cum se spune, şi ne-am strecurat pe uşa din dos în UE. Atunci au început şi necazurile. Mă rog, cu ceva înainte, dar …

Acum vrem şi moneda euro. Exceptînd Germania şi alte cîteva ţări, temeinic consolidate economic, toţi au avut de suferit de pe urmă schimbării monedelor naţionale. Şi, mai toţi s-au plîns de povara scumpirilor. Iar cei care au scăpat, au făcut-o pe spinarea celor care s-au vîrît la masa bogaţilor, strîngînd fărîmiturile chiolhanului.

Acu’, vrem moneda unică! Ţintă: 2015. Sigur că e şi multă propagandă, evident că puterea crede că şi poporul vrea. Fals. Pentru că, înafară de preşedinte, prim-ministru, miniştri şi cîţiva parlamentari – nimeni nu vrea să se aventureze în lumea complicată a zonei euro (i se mai spune şi… zoster, iar… prietenii ştiu de ce!).

Una vrea puterea actuală şi alta puterea europeană. După marele summit pentru salvarea de la dezastrul datoriilor suverane, directorul Centrului de Reformă Euro, Charles Grant a declarat pentru BBC că se conturează o ruptură clară între Clubul euro şi restul membrilor UE.

La summit-ul de care vorbeam, Marea Britanie, Irlanda, Polonia, Suedia, România au stat la uşă.  Uşa închisă pentru luarea unor importante decizii. Reprezentanţii acestor ţări au fost chemaţi doar la dineu, zîmbete şi fotografia de grup. Nu-i nimic! Pentru că la întîlnirea cu Günter Krichboum, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, premierul Emil Boc a reafirmat ţinta noastră pentru 2015. Nici nu mai contează pentru filosoful în drept constituţional că oameni de specialitate avertizează că nu-i bine. Că nu avem ce căuta în zonă.

Mugur Isărescu, bunăoară, spunea că ar fi bine ca moneda naţională să circule în paralel cu euro. Şi, în viziunea Guvernatorului BNR, această struţo-cămilă nu avea precizată data! Adrian Vasilescu, însă, mîna dreaptă a bubulului, cel cu care-şi şterge mizeriile de sub nas, spunea că „românii sînt admirabil de nepregătiţi pentru adoptarea euro”. Obsedaţi însă de perspectivă, şi parcă pentru a dovedi incompetenţa şi ura faţă de acest popor, mai marii zilei insistă pentru a pătrunde chiar cu forţa în zona periculoasă. Şi înfiinţează comisii şi comitete caragialiene.

Doar-doar…  Dar „îndeplinirea obligaţiilor” despre care tot trăncăne premierul, nu înseamnă altceva decît pauperizarea şi mai tare a poporului. Şi-atunci?! Care-i juju-ul pentru care ne înghesuim aşa de tare în spatele bogaţilor? Doar să le simţim transpiraţia şi să rînim jegul lăsat în urmă? Poate. Oricum, comitetul-comisie îi cuprinde, pe cine alţii decît primul ministru, vice premierul, guvernatorul BNR, miniştrii finanţelor, economiei, justiţiei, administraţiei?!

Ăstora li se adaugă Departamentul Afacerilor Europene, Institutul Naţional de Statistică şi, exact în această ordine,  Cabinetul primului ministru (???). La coadă, un reprezentant al confederaţiilor patronale şi sindicale (dar fără drept de vot). Să înţelegem că nişte oameni mai trebuie să ia un purcoi de bani? În ‘ăst timp, noi, plebea, trebuie să… tragem tare pentru îndeplinirea Tratatului de la Maastricht, cu deficit cît furnica, datorie publică cît casa, inflaţie la nivelul celor mai performante economii…
Bravos!