Lansarea licitaţiei “Reţea de Staţii Self-Service de închiriere biciclete”

Primăria municipiului Cluj-Napoca a lansat pe sistemul electronic de licitaţii (SEAP) invitaţia pentru licitaţia execuţiei proiectului “Reţea de Staţii Self-Service de închiriere biciclete” (Bike Sharing). Astfel, vineri, 28 octombrie 2011, a fost depusă documentaţia împreună cu proiectul şi caietul de sarcini, documente ce urmează să fie verificate mai întîi de ANRMAP, urmînd ca invitaţia de participare să fie publică pentru toţi operatorii economici la mijlocul lunii noiembrie.

’’Ne aşteptăm să-şi depună ofertele asocieri de firme întrucît execuţia presupune atît construcţia de infrastructură urbană – piste de biciclete şi staţii –,  cît şi dotarea cu echipamente – biciclete şi softul aferent. Din acest motiv, caietul de sarcini prevede cel puţin o experienţă în proiecte similare’’, a spus ieri primarul Sorin Apostu. Durata contractului de achiziţie publică este de 12 luni de la data transmiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Prin proiect se vor instala 50 de staţii self-service de biciclete, din care 44 în municipiul Cluj-Napoca, restul de 6 staţii în comunele Apahida şi Floreşti, şi vor fi achiziţionate 540 de biciclete. Practic, din orice punct al oraşului clujenii se vor putea deplasa gratuit în orice alt punct, pe baza unui card emis la cerere, care permite ridicarea, din staţie a unei biciclete şi depozitarea în punctul de sosire. Totodată, în proiect se va finanţa construirea de noi piste de biciclete,  de circa 14,5 km lungime totală. Valoarea estimată a proiectului este de 17.646.598,87 lei, din care 13.417.130,56 lei suma nerambursabilă solicitată.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.