S-a spart buba. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica a fost arestat pentru luare de mită

Tăvălugul DNA a ajuns la Consiliul Judeţean Cluj. Vicepreşedintele instituţiei, Radu Bica, a fost reţinut, luni seara, de procurorii clujeni anticorupţie, după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită. Alături de vicepreşedintele CJ Cluj, în acest dosar mai sînt cercetate şi alte persoane, printre care şi un avocat. Totodată, mai mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţean Cluj stau ca pe ace, deoarece e posibil ca ancheta să să extindă asupra lor.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au anunţat că împotriva lui Radu Bica, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj,  a început urmărirea penală pentru luare de mită. Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii octombrie 2011, Radu Bica a acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze cîştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul ‘’Cluj Arena’’ pentru anul 2012. În aceleaşi împrejurări, Bica a pretins ca, la data de 27 octombrie 2011, să-i fie remisă o primă tranşă, în sumă de 10.000 de euro. Astfel în cursul zilei de luni Bica a primit de la una dintre persoanele cu care făcuse înţelegerea suma de 43.000 de lei, echivalent a 10.000 de euro, ca obiect al infracţiunii de corupţie, procurorii procedînd la constatarea infracţiunii flagrante.

Bica a fost reţinut, iar ieri a fost prezentat la Curtea de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii susţin că în aceeaşi cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, învinuite pentru infracţiunea de dare de mită. Potrivit unor informaţii, Radu Bica ar fi luat cei 10.000 de euro prin intermediul  avocatului Bogdan Aldea, din Baroul Bucureşti. Banii au fost găsiţi de anchetatori într-un apartament situat pe strada Teodor Mihaly, din Cluj-Napoca. Potrivit aceloraşi informaţii, contractul de mentenanţă se ridică la peste 60.000 de euro/lunar.

CJ Cluj a fost informat telefonic de către DNA Cluj cu privire la luarea măsurii reţinerii vicepreşedintelui instituţiei, informează CJ Cluj, într-un comunicat. “Consiliul Judeţean Cluj nu cunoaşte aspectele legate de problemele juridice ale acestui caz, instanţele competente fiind cele în măsură să comunice orice informaţie”, se arată în document.

Radu Bica este membru marcant al PDL Cluj. El deţine funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean din 2008. De asemenea, Bica urma să fie desemnat candidatul PDL în alegerile pentru deputat în Colegiul 9 din judeţul Cluj.

Cosmin PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.