CFR a bătut un Braşov suspect de cuminte

• Deşi a pierdut meciul în minutul 89, echipa de sub Tîmpa a lăsat impresia că nu prea a avut de gînd să “schimbe” macazul CFR-ului, care sîmbătă poate deveni noul lider al clasamentului, dacă învinge pe Dinamo
Braşovul n-a mai fost aceeaşi echipă arţăgoasă din meciul cu Dinamo, fiind ceva mai cuminte contra CFR-ului, dar să spunem că nu ne pricepem. Cert este că au existat persoane care au mirosit ceva în legătură cu această partidă.

FC Braşov rămîne o echipă imprevizibilă, inconstantă, incomodă doar cînd vrea şi supusă cînd e cazul. Nu vreau să insinuez nimic, dar mi s-a părut că băieţii lui Daniel Isăilă n-au jucat cu prea mare tragere de inimă, aşa cum, repet, au făcut-o odinioară, contra lui Dinamo, dar poate m-am uitat la meci cu spatele.  Prima repriză n-a rupt gura tîrgului, plictisind pe toată lumea. Zgîrcite, FC Braşov şi CFR şi-au adus aminte că sînt, totuşi, două echipe de fotbal, din care una are pretenţii la titlu.

Braşovul a deschis scorul în minutul 66 prin Cristescu, care a lăsat întreaga defensivă a clujenilor ca la dentist şi a finalizat cu un lob peste Beto. Răspunsul lui Jorge Costa a venit imediat, Celestino luîndu-i locul argentinianului Peralta. Aşa cum era de aşteptat, jocul s-a mutat la poarta lui Felgueiras, care a avut două bune intervenţii în minutele 68 şi 75, la şuturile lui Camora şi Weldon. Apărarea de plastilină a gazdelor a cedat în minutul 79, cînd proaspăt intratul Celestino a restabilit egalitatea, cu toată opoziţia lui Felgueiras.

Jorge Costa a mizat totul pe cartea ofensivei, sacrificîndu-l pe Cristi Panin, pentru a întări compartimentul ofensiv cu grecul Pantelis Kapetanos. Salvarea a venit însă de la Weldon, care, suspect de liber în careul Braşovului, a marcat pentru 2-1 în minutul 89. CFR  s-a impus la Braşov, aparent cu emoţii, iar sîmbătă poate urca pe primul loc al clasamentului, dacă învinge pe Dinamo în cel mai tare meci al etapei a 13-a.

FC Braşov 1-2 CFR 1907 Cluj

Stadion:     “Tineretului”
Spectatori:    5000
Au marcat:     Cristescu 66 – Celestino 80, Weldon 89
A arbitrat:     Alexandru Tudor (Bucureşti)
Asistenţi:    Aurel Oniţa (Constanţa) şi Adrian Ghinguleac  (Bucureşti)
Avertismente:     Buga, Viveiros – Bastos, Camora
FC Braşov:     Felgueiras – Ionescu, Munteanu, Machado, Velayos – Chipciu, Mateiu, Viveiros (87 Moutinho), Paez – Buga (80 Kanu), Cristescu.
Antrenor:    Daniel Isăilă
CFR Cluj:     Beto – Panin (76 Kapetanos), Piccolo, Nuno Diogo, Camora – Peralta (70 Celestino), Gabi Mureşan, Renan Garcia – Sougou, Weldon, Bastos (61 Hora).
Antrenor:     Jorge Costa

Cristian FOCŞANU
Foto: Ion Petcu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.