PKK aruncă în aer ultimele punţi cu Ankara

El Pais

Ofensiva asupra posturilor militare turce din provincia Hakkari, la graniţa cu Irakul, în care au murit cel puţin 26 de soldaţi, este cel mai grav din 1993 al gherilei kurde împotriva armatei turce. Atacul pare să fi dinamitat ultimele punţi dintre naţionalismul kurd şi guvernul de la Ankara.

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi-a reluat atacurile asupra forţelor de securitate turce după covîrşitoarea victorie electorală din iunie a lui Recep Tayyip Erdogan, a treia consecutivă a premierului tuc, iar armata a răspuns de fiecare dată cu represalii dure împotriva bazelor gherilei din nordul Irakului, într-o dinamică “acţiune-reacţie”, care se succede de peste trei decenii. Principala expresie politică a naţionalismului kurd, Partidul Păcii şi Democraţiei (BDP), a boicotat noul Parlament rezultat din urne, într-o strategie de ruptură cu statul.

Dar demararea procesului constituţional, promis de Erdogan, a presupus o nouă apropiere. Conducerea BDP, ale cărui relaţii cu aparatul militar al PKK s-au diluat în ultimii ani, s-a grăbit să-şi exprime nemulţumirea faţă de atacul militarilor turci în provincia de frontieră cu Irakul. Cînd Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan a ajuns la putere în 2002, încă fumega politica pămîntului ars aplicată de armata turcă pentru a evacua satele din sud-estul Anatoliei şi a elimina bazele logistice ale gherilei.

Guvernul lui Erdogan a abolit starea excepţională în vigoare în regiunea kurdă, dar căderea regimului lui Saddam Hussein şi consolidarea guvernului provinciei autonome din Kurdistanul kurd a dovedit repede insuficienţa măsurilor politice ale AKP. Erdogan a schimbat strategia, orientîndu-se spre controlul politic al Kurdistanului turc, şi a fost pe punctul să-i reuşească în alegerile din 2007, cînd deputaţii săi au fost cei mai votaţi la Diyarbakir şi în alte circumscripţii graţie politicii sale de investiţii masive ale guvernului în regiune.

Dar cei peste 15 milioane de kurzi din Turcia i-au primit cu răceală pe candidaţii AKP la ultimele alegeri din iunie. Naţionalismul politic revendică înainte de toate învăţămîntul în limba kurdă şi recunoaşterea unei identităţi culturale proprii. Însuşi Erdogan s-a confruntat cu această respingere la un miting desfăşurat la Hakkari.

“Comunitatea kurdă îi cere socoteală lui Erdogan pentru că nu şi-a respectat promisiunile. În 2009 a anunţat Deschiderea Democratică, dar iniţiativa a fost paralizată”, spune Mehmet Yegin, expert în probleme kurde al Organizaţiei de Studii Strategice Internaţionale (USAK) din Ankara. Fără a-şi soluţiona acasă dificila problemă kurdă, cu greu poate aspira, emergenta Turcie a lui Erdogan, să devină un exemplu pentru ţările primăverii arabe.