“Primăvara feministă” a lumii arabe

Cu sau fără văl, în jalabiya sau în blugi, femeile participă tot mai activ la lupta pentru democraţie în lumea arabă. Tot mai frecvent apar în ziare ştiri care se referă la încălcări medievale ale drepturilor omului în lume în acest secol XXI, precum în Arabia Saudită, ţară membră a ONU din 1945, care a condamnat recent o femeie să fie pedepsită cu zece lovituri de bici pentru că a fost prinsă conducînd maşina. Pentru a contracara repercusiunile negative pe care această sentinţă le-ar fi avut în presa internaţională, regele Abdullah bin Abdelaziz al Saud a iertat-o de pedeapsă pe tînăra şi curajoasa activistă. Merită însă aplaudată marinimia regelui saudit ştiind că justiţia din ţara lui a condamnat-o pe Shaima Justaneyah unei pedepse atît de umilitoare şi dureroase la puţin timp după ce monarhul declarase că “nu trebuie marginalizat rolul femeilor în societatea saudită”?

Cu siguranţă Shaima este cealaltă faţă a monedei eliberării feminine; în altă parte a lumii mass-media anunţa că Australia autorizează femeile din armată să participe la operaţiunile de luptă în unităţile speciale, alăturîndu-se astfel Canadei, Israelului şi Noii Zeelande, care de mult timp au eliminat restricţiile impuse femeilor în serviciul militar. Însă dincolo de scandalul provocat de Arabia Saudită, pentru a fi singura ţară din lume care interzice femeilor să conducă, asistăm la un reviriment al mişcării feministe în lumea musulmană: femeile au început să iasă în stradă pentru a-şi cere drepturile.

Campania lanstă de saudite, “Women Drive” pe Facebook, ar putea fi vîrful de lance al unui protest latent timp de mulţi ani: al musulmancelor în acele ţări agitate de multiplele manifestaţii împotriva corupţiei, nepotismului şi lipsei de libertăţi. Revoluţia din 5 ianuarie din Egipt a umplut Piaţa Tahrir de femei, cu sau fără văl, în jalabiya sau în blugi. În acele zile egiptencele sau ieşit în stradă strigînd: “Gata, ajunge!” Lucru de neînchipuit într-o societate segregată între sexe, de la intrarea în moschei şi pînă la urnele de vot. Doar clasele înalte, culte, sînt mai flexibile în privinţa discriminării femeii.

Fenomenul, care i-a făcut pe bărbaţi şi femei să împartă acelaşi spaţiu public, s-a repetat în Iordania, Maroc şi chiar în Bahreinul guvernat de o monarhie autoritară. Înainte a fost însă Tunisia, care a fluturat prima steagul revoluţiilor primăverii arabe, deşi aici femeile nu au atras atenţia fiind ţara unde condiţia feminină este cea mai avansată din lumea arabă. Dar odată controlată revolta, egiptencele au dispărut din stradă, iar femeile supuse codurilor civile care dau întîietate bărbaţilor au tăcut.

Cazul algeriencelor este simptomatic în privinţa abuzurilor împotriva femeilor. În războiul de independenţă din 1962, după opt ani de luptă împotriva colonizării franceze, femeile au avut un rol important în rezistenţă şi pe front luptînd umăr la umăr alături de bărbaţii din Frontul Naţional de Eliberare, de multe ori cu preţul vieţii. Totuşi, mujahedinii veniţi la putere au promulgat “o lege de familie”, încă în vigoare, care a închis din nou femeile în casă. Un lucru similar pare să se întîmple acum în Egipt. Alungate din piaţă femeile au dispărut din agoră.

Totuşi pentru cîteva zile strigătele lor au răsunat din Piaţa Tahrir din Cairo, pînă în Siria, Yemen sau alte ţări arabe unde s-ar putea ca în curînd să vedem femeile protestînd faţă de amînarea reformelor promise şi reclamîndu-şi libertăţile. Ar fi bine ca prin acest prim pas, musulmancele să înceapă să reclame drepturi egale cu bărbaţii. Este poate ceea ce se întîmplă deja în Arabia Saudită, începînd şoferiţele care sfidează legea la volanul maşinilor.