Mai este Turcia “omul bolnav al Europei”?

Utro

Turcia, transformată în mod neaşteptat într-un jucător important pe harta Eurasiei, se comportă din ce în ce mai independent şi chiar sfidător. Pe fondul unei Europe depresive şi cufundate în datorii, Turcia nu mai pare, ca altădată, “un om bolnav”. Cu o creştere economică de 9% şi neavînd probleme cu datoriile şi deficitul bugetar, ţara pare a fi astăzi mai sănătoasă decît toate statele europene. De altfel, în pofida negocierilor dificile cu Uniunea Europeană, Turcia se simte o ţară europeană. Recent, ministrul Turciei pentru relaţia cu UE, Egemen Bagis, a declarat: “În timpul prăbuşirii Imperiului Otoman, Turcia era numită “omul bolnav al Europei”, nu al Asiei. Dacă noi eram europeni chiar şi în cele mai proaste vremuri, atunci astăzi sîntem în mod categoric europeni, pentru că traversăm cea mai strălucitoare perioadă din istoria noastră”.

Ankara a rupt în mod unilateral relaţiile comercial-economice cu Israelul şi l-a expulzat pe ambasadorul israelian. Totul din cauza faptului că Tel Avivul nu şi-a cerut scuze pentru atacul de anul trecut asupra “Flotei libertăţii”, care transporta încărcături suspecte spre teritoriul palestinian. De asemenea, premierul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Turcia “are puterea şi capacitatea de a oferi exporturi”, făcînd astfel aluzie la faptul că Ankara ar putea lua sub protecţie armată o viitoare asemenea flotă.

În acelaşi context, au “încasat-o” şi SUA, pentru încercarea de a-şi reconcilia cei doi fideli aliaţi din Orientul Mijlociu. “Nu avem nevoie de mediatori, cererile noastre sînt clare şi nimeni nu are voie să le testeze seriozitatea”, a declarat ministrul de externe al Turciei, Ahmet Davutoglu. Apoi, la sfîrşitul anului trecut, Ankara s-a poziţionat pe poziţii adverse cu NATO, atenţionînd că Iranul nu poate fi considerat o ameninţare împotriva căreia se construieşte sistemul antirachetă.

De asemenea, limbajul ultimatumurilor a fost ales de Ankara şi în relaţia cu UE, în pofida dorinţei ferme a Turciei de a adera la aceasta. În condiţiile în care Ciprul ar urma să preia, în 2012, preşedinţia UE, Ankara a atenţionat deja că va îngheţa, în această perioadă, relaţiile cu Uniunea.

Destul de vehement reacţionează Ankara şi la încercările părţii greceşti a Ciprului de a desfăşura lucrări de cercetare şi de exploatare a resurselor energetice în zona de est a Mării Mediterane. Potrivit vicepremierului turc Besir Atalay, aceste tentative constituie “nu o activitate economică, ci o provocare politică”, iar autorităţile cipriote ar trebui să se abţină de la asemenea acţiuni. La rîndul său, Egemen Bagis a subliniat că toate variantele de soluţionare a problemei “se află pe masă, iar pentru aceasta Turcia are flotă militar-maritimă”.

Ca o coincidenţă, exact zilele acestea Turcia a prezentat lumii noua sa rachetă balistică. În condiţiile în care Ciprul a ignorat atenţionările Ankarei, Turcia şi-a făcut publică intenţia de a începe la rîndul său exploatarea unor zăcăminte de petrol şi gaz în Marea Mediterană. Mai mult decît atît, Erdogan a anunţat că aviaţia şi navele militare ale Turciei vor monitoriza în permanenţă situaţia şi vor proteja zonele de extracţie a hidrocarburilor. După aceasta, Turcia a semnat cu autoproclamata Republica Turcă a Ciprului de Nord un acord privind delimitarea platoului continental, ignorînd partea greacă a Ciprului.

În ceea ce priveşte relaţiile ruso-turce, în pofida aparenţei unei prietenii politice, şi acestea sînt departe de a fi ideale. De aproape un an de zile, Ankara nu acordă permisiunea pentru construirea gazoductului South Stream în zona sa economică din Marea Neagră. În acelaşi timp, Turcia sprijină în mod activ realizarea altor proiecte energetice europene, care presupun trasarea de noi conducte pe teritoriul său. Deja au fost construite oleoductul Baku-Cheyhan şi gazoductul Baku-Tbilisi-Erzurum. La rînd sînt gazoductele TGI (Turcia-Grecia-Italia) şi Nabucco. Este adevărat că Turcia participă la aceste proiecte nu în calitate de “tranzitar” docil, ci de “revînzător” de hidrocarburi, dorind ca Europa să devină dependentă de ea.

Şi totuşi, în pofida succeselor economice şi ponderii sale politice din ce în ce mai mari, Turcia rămîne “un om bolnav”, atît al Europei, cît şi al Asiei. În primul rînd, Turcia are un orgoliu bolnăvicios, iar în al doilea rînd suferă de dedublare a personalităţii: creată ca stat laic de Kemal Atatürk, astăzi Turcia revine la rădăcinile sale islamice, dar în acelaşi timp întăreşte cultul personalităţii lui Atatürk. Astfel, Turcia rămîne “nu tocmai de-a noastră” atît în Europa, cît şi în lumea musulmană. Probabil, tocmai din această cauză politica sa este uneori demonstrativ independentă.