Surprinzătoarele călătorii muzicale ale „Toamnei” . Dinspre Cornel Ţăranu spre Beethoven…

Calea nu-i atît de lungă, fapt demonstrat de asocierea a două lucrări aparţinînd nu unor secole, ci unor milenii diferite, unor creatori a căror notă profund originală se manifestă cu credibilitate deplină şi în 1824 (anul primei audiţii a Simfoniei a IX-a), şi în 2011, acum, cînd „Diferencias” pentru saxofon bariton şi orchestră a fost auzită în primă audiţie absolută la Cluj-Napoca. Ambele lucrări, şi cea a lui Beethoven, şi cea a concitadinului nostru, distinsul Cornel Ţăranu, aparţin acelei categorii speciale de creaţii, ce poate fi aşezată sub un generic pe cît de simplu în rostire, pe atît de cuprinzător ideatic şi sonor: „muzica viitorului”.
„Diferencias” pentru saxofon bariton şi orchestră (p.a.a.) l-a avut ca solist pe un virtuoz al saxofonului, maestrul francez Daniel Kientzy, prezenţă constantă şi de mare succes pe scena clujeană, cu ocazia cîtorva ediţii ale Festivalului „Cluj Modern”. Potrivit chiar compozitorului, „lucrarea concertantă (cu titlul de mai sus – n.n.) poartă titlul unei lucrări a compozitorului spaniol Antonio de Cabezon (1500-1566), care a inspirat şi ideea folosirii unor scurte colaje din creaţia sa”. Deşi extrem de contrastantă, „Diferencias” a propus dezvoltări sonore, alternanţe de structuri, teme şi motive preclasice/contemporane plăcut armonizate, în care contrastele s-au „contopit” graţie comentariilor saxofonului solist. Sonorităţile grave, învolburate, au augmentat componenta mitico-arhaică a discursul muzical, în decriptarea căruia Daniel Kientzy s-a dovedit a fi interpretul ideal.
Încă de la primele acorduri ale Simfoniei a IX-a în re minor, op. 125, dirijorul Horia Andreescu a imprimat nerv şi viaţă partiturii, coagulînd patosul, tumultul, diversitatea temperamentală a acesteia, multitudinea de ritmuri şi culori muzicale într-un tot unitar, cu ştiinţa conducerii exemplare, cu distincţia şi cultura muzicianului care dă un alt preţ clipei, vieţii cotidiene. Originile, motivaţia şi scopurile acestei capodopere a lui Beethoven sînt arhicunoscute. Dar modul în care şeful de orchestră s-a apropiat de „Molto vivace” şi „Adagio molto e cantabile”, ca şi de „Presto” final n-a făcut decît să potenţeze impresionanta anvergură a acestei creaţii, cu pasajele dramatice, scherzo-urile şi trio-urile ei instrumentale, în care soliştii – Brigitta Kele, soprană; Liliana Mattei Ciucă, mezzosoprană; Marius Vlad Budoiu, tenor; Arpad Sandor, bas – orchestra şi corul contribuie la realizarea finalului apoteotic. Admirabilul Cor al Filarmonicii „Transilvania”, pregătit de maestrul Cornel Groza, s-a aflat, la rîndul său, la înălţime, pînă la ultimele măsuri ale finalului izbăvitor din „Oda bucuriei”, unde romantismul german pare să se fi întîlnit, providenţial, cu geniul armonic al lui Beethoven.
Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro
Foto: Alina Moldovan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.