Putin visează la un surogat al URSS-ului tare: un “URSS light”

La Stampa

Două surprize în treizeci de zile. După ce a recandidat la postul de preşedinte al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin şi-a anunţat poporul şi lumea care va fi proiectul grandios pe care îl va promova imediat după victoria electorală din martie, dată drept sigură de toţi: reconstituirea, printr-o extindere progresivă şi parţială, a unei părţi a spaţiului geografic care pînă în 1991 se numea Uniunea Sovietică.

Putin însuşi a anunţat proiectul, în aşteptarea saltului de la guvern la a treia preşedinţie, semnînd în “Izvestia” un articol scris într-un limbaj “pufos”, invitant, nealarmant, în care termenii economici ai proiectului îi absorb ingenios pe cei cu tentă mai politică. Iată pasajul esenţial: “Propunem modelul unei puternice uniuni supranaţionale, capabilă să devină unul dintre polii lumii moderne şi să joace un rol de legătură eficientă între Europa şi dinamica regiune Asia-Pacific.”

Nu se înţelege bine despre ce legătură şi cu ce Europă vorbeşte Putin cu o fermitate cu iz de autoritate prezidenţială deja. Europa comunitară a Rinului şi Dunării, sau Europa fostă sovietică de la Volga la Urali? De fapt, modelul geo-politic şi geo-economic ilustrat de Putin exclude europeana şi reticenta Ucraina, pentru a nu a mai vorbi de ostila Georgie şi de irecuperabilele republici baltice, bazîndu-se în principal pe o uniune vamală între Rusia, Belarus şi Kazahstan. Un “bulb” de Eurasie necontaminată şi aproape legendară.

Probabila aderare în uniunea putiniană va accentua componenta non-europeană şi non-slavă, găzduind deja pe semistalinistul belarus Lukaşenko şi două “democraturi” minore islamice din Asia Centrală, Kîrgîzstanul şi Tadjikistanul.
Acest gen de renaştere sau de “cut&paste”, cu expediente şi ficţiuni intervamale ale unui spaţiu istoric dizolvat de colapsurile comuniste, sugerează bănuiala că premierul Putin încearcă să facă un surogat al URSS-ului tare de altădată într-un “URSS light”.

Dar, în acelaşi timp, nu trebuie uitat că enigmaticul Putin a definit colapsul Uniunii Sovietice în 1991 “cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX.” Acel accent atît de dramatic pus pe “catastrofa geopolitică” ne poate ajuta să înţelegem, pînă la un anumit punct, eforturile sale de a reasambla astăzi piesă cu piesă, cu jumătatea de ficţiune a unei pieţe sau bazar comun, o entitate care cel puţin în parte poate evoca spaţiile “geopolitice” ale imperiului pierdut.

În rest se vede foarte bine că exercitarea durabilă a ficţiunii a fost şi rămîne mai mult ca oricînd unul din motoarele vitale ale carierei politice pe cît de ambiţioase, pe atît de extraordinare a lui Putin. Pînă mai ieri, mulţi au crezut că preşedintele Dmitri Medvedev, demisionar anticipat, nu a fost o marionetă în mîinile mentorului şi patronului său. Era descris ca un liberal în ascensiune, un om al reformelor, pe cale de a se emancipa de principele elector al său şi, în unele cazuri, chiar capabil să i se opună. Vorbe goale.

Controlul asupra presei şi televiziunilor s-a absolutizat; partidul putinian “Rusia Unită” a devenit de facto un partid unic, înconjurat şi susţinut de simulacre pseudodemocratice; simultan, popularitatea preşedintelui real, care se făcea că este premier, a crescut în salturi exponenţiale. Astăzi, faţa zîmbitoare şi liniştitoare a lui Medvedev pare asemănătoare cu faţa puternic pictată a unei matrioşka, care a avut în interiorul ei dintotdeauna, încă de la început, din 2008, grimasa de gheaţă a ţarului autentic al tuturor Rusiilor.

Jocul rolurilor, schimbul dintre păpuşar şi marionetă este o afacere încheiată de mult şi de mult acceptată de majoritatea “consumatorilor” votanţi. Celui de-al treilea mandat la Kremlin al lui Putin i-ar putea urma al patrulea şi tot aşa pînă în 2024. Practic, un preşedinte pe viaţă. O astfel de longevitate politică o aminteşte doar pe cea a lui Stalin. Tot aşa cum regretul, mai mult sau mai puţin secret, după măreţia lui Stalin pare să se reflecte într-o cheie minoră, în “URSS light”, pe care Putin o plănuieşte şi o realizează deja de la Minsk pînă în inima Asiei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.