Ponta acuză PDL-ul că încalcă acordul cu FMI

• PDL dă oamenii afară, în schimb crează posturi de directori pentru trădători din UNPR, arată liderul PSD •

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a transmis ieri o scrisoare şefului misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, în care reclamă încălcarea prevederilor acordului cu FMI prin faptul că actuala guvernare înfiinţează posturi de directori în unele companii de stat în timp ce în aceleaşi societăţi se fac disponibilizări.

„Am adresat astăzi (ieri – n.r.) o scrisoare domnului Jeffrey Franks şi spre ştiinţă premierului României, aducînd la cunoştinţă o situaţie punctuală existentă într-o zonă pe care eu o reprezint în Parlament, în Gorj, dar care există şi în alte părţi: în societăţile cu capital de stat în care se fac disponibilizări – de exemplu la Complexul energetic de la Rovinari au plecat aproape 800 de persoane în şomaj – s-au creat funcţii de director pentru cei de la UNPR, cei care trădînd ajută PDL-ul să rămînă la guvernare. Or, acest gen de semnal, în care dai oameni afară – mulţi! -, dar faci funcţii politice de conducere în societăţi comerciale cu capital de stat, reflectă foarte clar de ce oamenii sînt nemulţumiţi”, a declarat Victor Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute ieri la Cluj.

Ponta a explicat că prin această practică PDL încalcă acordul cu FMI, precizînd că, în documentul amintit, îi solicită lui Franks să constate că angajamentele României sînt încălcate prin înfiinţarea acestor funcţii de director. „Îi cer domnului Franks să constate că angajamentele României faţă de FMI privind restructurarea companiilor şi regiilor cu capital de stat sînt încălcate pe criteriile cele mai josnice politic. ?i acum toţi şefii din regii şi companii naţionale sînt membri de partid la PDL, dar să creezi noi posturi de director pentru că trebuie să le dai şi trădătorilor nişte funcţii, nu e în regulă. Aceste lucruri sînt total contrare acordului pe care România îl are cu FMI. Domnul Franks trebuie să ştie că banii pe care îi luăm de la ei sînt folosiţi pentru a crea funcţii de directori pentru UNPR-işti”, a subliniat liderul PSD, precizînd că, din punctul de vedere al USL, „dacă asemenea acorduri nu se respectă şi dacă tăierile se fac numai de la oamenii amărîţi, nemembri de partid ai PDL sau ai UNPR, înseamnă că aceste acorduri sînt ilegitime şi nu mai au nici un fel de finalitate. Înainte să ne spună ce trebuie să facă România şi cum trebuie să tăiem de la toată lumea, trebuie să ştie partenerii noştri internaţionali – care au avut bunătatea să ne ajute să ne împrumutăm, să ne dublăm datoria publică în doi ani – că banii pe care-i luăm de la FMI sînt ca să facem funcţii pentru UNPR-işti şi pentru oricine altcineva se vinde la PDL”, a arătat Victor Ponta.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.