Cu sau fără veto, Orientul Mijlociu este pe marginea prăpastiei

Financial Times
Confruntarea din cadrul ONU cu privire la aderarea unui stat palestinian a fost evitată, pentru moment. Deşi preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a făcut clar faptul că nu se aşteaptă la un vot imediat, întîrziind astfel, necesitatea unui veto din partea SUA. Nimeni nu ar trebui însă să ofteze uşurat, deoarece, în lipsa unei acţiuni rapide, Orientul Mijlociu este în prezent pe muchea unei noi perioade de conflict armat.
SUA şi Israelul au promovat recent strategia abţinerii de la vot, convingînd suficienţi membri a Consiliului de Securitate să se abţină, pentru a evita veto-ul. Observatorii diplomatici şi mass-media au catalogat aceste proces drept un caz de tipul America şi Israel versus lumea. În fapt, însă, toţi membrii Consiliului de Securitate au responsabilitatea primordială de a evita un vot. Consiliul de Securitate este menit să acţioneze prompt pentru a opri orice “ameninţare la adresa păcii”. Un vot cu privire la cererea palestiniană de statalitate, sau orice veto al SUA privind o astfel de cerere, ar fi chiar o astfel de ameninţare.
În teorie, orice rezoluţie a Consiliului de Securitate în favoarea unui stat palestinian ar trebui să crească presiunea internaţională asupra Israelului pentru a-l aduce la masa păcii. În practică, o astfel de rezoluţie va adînci probabil intransigenţa israeliană şi va declanşa o etapă înfricoşătoare de politică “pe marginea prăpastiei”.
Dispariţia de pe scena politică a lui Hosni Mubarak, cel mai decis partener pentru pace al Israelului din regiune, urmată de proteste pe scară largă împotriva Israelului şi de un atac violent asupra ambasadei israeliene din Cairo, intensifică pentru israelieni sentimentul că primăvara arabă nu înseamnă decît veşti proaste.
Ce se întîmplă dacă SUA îşi exercită dreptul de veto? Demersul, este de natură să declanşeze violenţe în Gaza şi, eventual, în Cisiordania. În acelaşi timp, contramăsurile israeliene riscă să genereze mai multe demonstraţii anti-Israel în Orientul Mijlociu, şi în special în Egipt, şi, eventual, în Siria. În ambele cazuri, o ciocnire directă între soldaţii israelieni şi egipteni sau sirieni în Sinai sau pe Înălţimile Golan este foarte posibilă, cu consecinţe potenţial catastrofale.
Dincolo de vecinătatea imediată a Israelului, situaţia este la fel de proastă. Prinţul saudit Turki al-Faisal a declarat deja că un veto al SUA ar declanşa o reevaluare saudită a măsurii în care acest stat cooperează cu SUA, în special în ceea ce priveşte Irakul şi, eventual, Yemenul.
Opoziţia saudită faţă de guvernul şiit de la Bagdad ar destabiliza Irakul şi a spori tensiunile dintre Arabia Saudită şi Iran. Preşedintele yemenit se află în prezent la Riad, astfel că un refuz saudit de a-şi coordona diplomaţia sa în Yemen cu Statele Unite ar face aproape imposibilă rezolvarea impasulului actual.
O strategie de abţinere la ONU este în cel mai bun caz un model ce merită exploatat, creînd un moment de răgaz. Consiliul de Securitate ar trebui să depună eforturi pentru a adopta – iar SUA ar trebui să permită – o rezoluţie care susţine aspiraţia palestiniană la statutul de membru al ONU, condamnînd în acelaşi timp încălcarea de către Israel a teritoriilor palestiene. În plus, rezoluţia ar trebui să stabilească parametrii de negociere pe care preşedintele Barack Obama i-a prevăzut în luna mai, în timp ce supravegherea ar trebui delegată Cvartetului pentru Orientul Mijlociu.