Menţinerea lui Smirnov în fruntea Transnistriei – agreată de Kiev

Izvestia
Preşedintele autoproclamatei republici nistrene, Igor Smirnov, aflat din 1990 în acest post, şi-a exprimat intenţia de a-şi înainta a cincea oară candidatura. Rusia, însă, îl sprijină, la alegerile care vor avea loc în decembrie, pe liderul partidului “Obnovlenie”, Anatoli Kaminski, preşedinte al parlamentului transnistrean. Smirnov însă îşi negociază astfel garanţii de securitate pentru perioada în care nu va mai fi preşedinte.
Pe de altă parte, Smirnov poate afecta planurile Moscovei atît în privinţa Transnistriei, cît şi a altor state nerecunoscute din spaţiul postsovietic, aflate sub “protectorat” rusesc.
În Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria se desfăşoară un proces paşnic de schimbare a puterii. În Abhazia s-a reuşit atingerea unui compromis între Aleksandr Ankvab şi Serghei Şamb, iar în Osetia de Sud s-a convenit plecarea lui Eduard Kokoitî din postul de preşedinte în cel de premier. Dar politica Moscovei de “reglementare uşoară” ar putea să întîmpine dificultăţi în Transnistria.
Spre deosebire de Abhazia şi Osetia de Sud, în Transnistria acţionează şi alte centre de influenţă. Şi nu este vorba de Chişinău: Republicii Moldova nu-i arde de vecinul din est. Forţele de dreapta, orientate către unirea cu România şi, prin intermediul ei, spre Uniunea Europeană, înclină să “lase” Transnistria.
“Transnistria se pare că este pierdută. În loc să rămînem prizonierul unei probleme nerezolvate, să lăsăm această durere de cap Rusiei, iar noi să avansăm spre Uniunea Europeană”, a spus liderul liberal Mihai Ghimpu.
Dar această opţiune nemulţumeşte o altă parte a diferendului transnistrean, şi anume Ucraina.
Kievul nu poate permite separarea juridică a Transnistriei. Aceasta ar constitui un exemplu foarte prost pentru propriii noştri separatişti – tătarii din Crimeea şi ruşii carpatini.
În plus, exemplul Transnistriei ar putea inspira şi unele regiuni vorbitoare de rusă din Ucraina. Aceasta ar putea cere o mai largă autonomie lingvistică, şi în consecinţă, şi politică. Iar Kievul nu poate să permită una ca asta, întrucît o autonomie rusească ameninţă cu destrămarea întregului stat ucrainean. De aceea poziţia diplomaţiei de la Kiev în problema transnistreană este univocă: menţinerea statu-quo-ului cu orice preţ.
Nu este exclus că, anunţîndu-şi intenţia de a mai candida o dată, Igor Smirnov mizează tocmai pe sprijinul Kievului. Cît timp el va rămîne liderul acestei autoproclamate republici, nu se vor înregistra progrese în negocierile privind statutul Transnistriei. Acest lucru nu convine nici Moscovei, nici Chişinăului, dar este acceptabil pentru Kiev.