Furia dăunează creierului

Cafeaua, coca-cola, furia, surprinderea şi raporturile sexuale – cercetătorii au stabilit lista unor elemente majore care pot declanşa o ruptură de anevrism în creier, scrie passionsante.be.

O echipă olandeză de la Utrecht Stroke Center a desfăşurat studiul pe 250 persoane care au suferit rupturi de anevrism, aflate la originea unor hemoragii subarahnoidiene, cu potenţiale consecinţe fatale. Pacienţii, membri ai familiei sau prieteni prezenţi cînd s-a petrecut accidentul cerebral au fost invitaţi să-şi amintească evenimentele care au precedat ruptura de anevrism. Într-un chestionar au fost înscrise circa 30 de potenţiale elemente declanşatoare.

După o analiză atentă, cercetătorii olandezi au identificat opt factori majori: comportamente sau evenimente aparent banale – exerciţii fizice prea intense, consum de cafea, coca-cola, suflatul nasului, defecarea, raporturi sexuale şi îndeosebi teama (surprinderea) şi furia.

Explicaţia apărută în revista Stroke este că aceste expuneri ar provoca o scurtă, dar puternică creştere a presiunii arteriale, care poate declanşa ruptura de anevrism în creier. Specialiştii apreciază că aceste date ar putea constitui puncte de referinţă preţioase pentru pacienţii care au suferit un anevrism, în orice caz pentru prevenirea hemoragiilor subarahnoidiene.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.