Îmbunătățirea serviciilor medicale în municipiul Gherla

Încet-încet, actul medical intră pe un făgaș bun în municipiul Gherla.  Edilii orașului acordă o atenție deosebită și creării unor condiții bune în care funcționează unitățile sanitare.

La începutul anului au demarat lucrările de modernizare a clădirii Policlinicii, fiind montate geamuri termopan și reabilitate toate cabinetele medicale din incintă. Este o investiție importantă, clădirea respectivă de pe strada 1 Decembrie 1918 nefiind reînnoită de peste 30 de ani. Populația orașului  va beneficia de condiții  mult mai bune de asistență  medicală.

În ultima perioadă, prin grija Primăriei și a conducerii Spitalului Municipal au fost  acoperite unele posturi vacante de medici. Spre satisfacția locuitorilor urbei, la secția Chirurgie a Spitalului au sosit doi medici specialiști,  unitatea dispunând și de un medic cardiolog. Astfel, oamenii suferinzi din localitate scapă de drumurile obositoare  efectuate la Cluj-Napoca, fiind consultați și tratați aproape de casă.

După mulți ani, municipiul  Gherla are și un nou medic oftalmolog. În cadrul Centrului „Gama Optica” din Piața Autogării, în fiecare a doua săptămână, în ziua de miercuri, un medic oftalmolog din Cluj-Napoca oferă consultații și tratamente solicitanților.

În acest an și pe secțiile Spitalului Municipal au fost realizate lucrări de modernizare, iar  la secția Pediatrie din  centrul orașului a fost montată o nouă centrală termică. Nu au fost uitați nici bolnavii cu Covid-19, pentru ei fiind asigurate condiții bune de tratament într-o aripă a Secției Interne. La poarta unității mai funcționează un punct de triaj, fiind respectate în continuare restricțiile impuse de pandemie.

SZ.Cs. 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.