CONTRASTE – CONTRASTE

Facebook electoral în… ,,urbea de pe Someş’’
Au dispărut marea pavoazare şi pomenile electorale în alegerile locale din 2016, însă propaganda electorală electronică este suficient de activă, mult mai ieftină şi la îndemîna competitorilor. Bunăoară, în municipiul Gherla, sau… urbea de pe Someş, cum îi mai spun unii gazetari, unul din candidaţii la fotoliul de primar este asiduu promovat pe Facebook de iubita sa soţie, semn al imperioasei nerăbdări de a deveni… prima doamnă a municipiului Gherla. Dorinţa doamnei Mihaela Loredana Vlad este validată de ultimele postări ale fotografiei soţului său, Vlad Bărbos, în postura de viitor şef al administraţiei de la Gherla. Şi mai spun gherlenii că mariajul politic dintre fosta consilieră PRM, Loredana Turc, şi consilierul PDL Vlad Bărbos, s-a cimentat într-o familie politică ce promovează cu sfinţenie doctrina PMP şi a liderului său, Traian Băsescu.
În ceea ce ne priveşte, dorim mult succes în alegeri atît domnului Vlad Bărbos, cît şi acelora cu care se duelează pentru acest important post din administraţia publică locală.

A fost inaugurată noua scenă din parcul de agrement Mociu
Cu prilejul celei de a VII-a ediţii a Sărbătorii Ciobanilor de la Mociu, manageriată de primarul comunei, Horvath Marton, şi Asociaţia “Mioriţa” manifestare de mare amploare ce a cuprins expoziţie de miei, berbecuţi, oi, berbeci şi capre în peste 25 de boxe, s-a amenajat şi un mare stand cu produse lactate, din care nu au lipsit caşul din lapte de oaie şi capră, urda, telemeaua, brînza de burduf, jintuiala şi o sumedenie de produse tradiţionale de patiserie obţinute din aceste derivate.
Manifestarea din acest an s-a desfăşurat în acest parc secular, complet primenit printr-un program european, în urma căruia a fost construită aici o Casă a Căsătoriilor, a fost reabilitat Monumentul eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, s-au amenajat alei pietonale şi florale, au fost amplasate bănci noi, stîncărie cu cascade, iluminat public etc. Tot aici a fost reconstruită o mare scenă de spectacole în aer liber, pe care au fost premiaţi cei mai merituoşi ciobani şi oieri din această zonă a Cîmpiei Transilvaniei şi unde a avut loc şi bogatul spectacol cultural-artistic, în cadrul căruia au evoluat numeroase formaţii artistice şi soliştii Ovidiu Purdea-Someş şi Ciprian Istrate.

Sîmbăta, mai mult suflet decît pîine…
Ne-am obişnuit să preferăm un anume frizer şi o anume coafeză, o anume cofetărie, sau medic stomatolog, o anume piaţă de zarzavat şi un magazin cu produse de panificaţie. Şi, cum sîmbăta se fac aprovizionări pentru două zile, nu de puţine ori în magazinele Panemar din Floreşti şi Strada Fabricii din Cluj-Napoca, unde scrie cu litere de-o şchioapă ,,Pîine cu suflet’’, la orele amiezii lipseşte pîinea noastră cea de toate zilele şi găseşti doar răspunsul, parcă şi el fără suflet, al vînzătoarelor: „Nu mai avem pîine”!? Iată de ce propunem patronilor acestor unităţi bine dotate, cu producţie la vedere, să urmărească mai atent cum răspunde oferta cererii, mai ales sîmbăta, în unele din magazinele amintite.
Rubrică realizată de Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.