Pe Dunăre, în amonte, de la Marea Neagră la Pădurea Neagră

The Daily Telegraph

În documentarea pentru o nouă carte, jurnalistul britanic Nick Thorpe a călătorit în amonte pe Dunăre, de la Marea Neagră spre Pădurea Neagră, întîlnind în drumul său 10 ţări şi 8 milenii de civilizaţie.

“Un om mi-a înţeles direcţia, în amonte, pe Dunăre, mai bine decît majoritatea”, povesteşte Thorpe. “Ilie Sidurenko, un pescar pensionar pe care l-am întîlnit tăind viţa în satul Sfîntu Gheorghe de pe coasta Mării Negre, mi-a încuvinţat traseul. “Veţi fi ca sturionul”, mi-a spus el, “vă veţi deplasa spre amonte”, adaugă jurnalistul.

Oamenilor din aceste locuri le este dor de pescuitul sturionilor în Delta Dunării. În ultimii doi ani, Bulgaria şi Ucraina s-au alăturat României, impunînd o interdicţie totală asupra pescuitului acestui peşte. Cu toate acestea, bogăţia, sau traiul confortabil al acestor sate, s-a bazat tocmai pe pescuirea acestui peşte străvechi. “Oriunde am călătorit pe Dunăre”, adaugă Thorpe, “sturionul – acum pe cale de dispariţie – a lăsat urme. Romanii au construit castre pe malurile rîului, exact acolo unde morunul (din familia sturionilor) era în abundenţă. În acele zile, caviarul era mîncarea celor săraci, iar carnea de la un peşte de 250 de kilograme hrănea o mulţime de legionari romani. Pe marginea Deltei, primarul unui sat românesc, Sterian Gherghişan, îşi datorează poziţia şi averea unui singur peşte. Caviarul negru este vîndut cu pînă la 10.000 de dolari pe kilogram la licitaţie la New York, iar morunul prins de acesta cîntărea 82 de kilograme”, povesteşte el.

“La Ghindăreşti, Mitya Alexi mi-a povestit cum el şi amicul său de pescuit s-au luptat toată dimineaţa să prindă un sturion mare şi să-l bage în barca cu vîsle. Peştele a lovit barca cu coada, iar amicul a fost aruncat în apele învolburate verzi-maronii. “Nu m-am putut decide pe care dintre ei doi să-l salvez”, a povestit el rîzînd. În cele din urmă, Mitya i-a prins pe amîndoi, iar el şi colegul său au vîslit înapoi în amonte spre Ghindăreşti, “cîntînd tot drumul”.

Potrivit lui Thorpe, cel mai bun muzeu dedicat pescuitului din întreaga călătorie a fost cel de la Baja, în Ungaria. Copiii înconjuraseră acvariile de sticlă de la Muzeul István Türr, iar unii se chinuiau să-i convingă pe ceilalţi că morunul gigant din faţa lor nu era un rechin. În 1969, construcţia barajului hidroelectric de la Porţile de Fier dintre România şi Serbia i-a oprit pe sturioni să meargă mai departe în amonte şi i-a privat de locurile lor de împerechere preferate, de la Szigetköz (Ungaria) şi de la Zitný Ostrov (Slovacia).

În Deltă, povesteşte Thorpe, “am călătorit doar pe apă – în navele de pasageri care navighează pe cele trei braţe principale ale fluviului (deşi Herodot vorbea de 10) – făcînd autostopul alături de tăietori de lemne, pescari şi de grăniceri români în căutare de contrabandişti care aduc ţigări din Republica Moldova sau Ucraina. De acolo, cea mai mare parte a călătoriei s-a desfăşurat cu maşina, folosind hărţi de ciclism pe distanţe lungi, pentru a rămîne cît mai aproape de rîu”.

“La mînăstirea ortodoxă Dervent, din România, am stat de vorbă cu un călugăr, părintele Atal. Atunci cînd solicitările de la mănăstire devin o rutină, iar fluxul constant de vizitatori devine prea mare, el împrumută o barcă de la arheologi şi petrece cîteva zile pe insula Păcuiul lui Soare, locul unei catedrale bizantine aflate în ruină şi al unui şantier naval roman”, îşi aminteşte Thorpe.

La Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, Thorpe a putut ţine mînă o figurină de lut 7.000 de ani. Aceste figurine de lut ars sînt “una dintre cele mai mari enigme ale neoliticului”. Mai multe mari civilizaţii au prosperat între Dunăre şi Nipru în perioada 6.000 î.Hr.-3.500 î.Hr. La muzeul din Ruse, localitatea bulgară unde s-a născut scriitorul Elias Canetti, există chiar şi un bumerang din epoca de piatră, folosit, probabil, pentru vînătoarea păsărilor, singurul de acest fel din Europa.

O alta surpriză, povesteşte britanicul, mă aştepta în amonte. “Distanţîndu-mă de clişeele călătorilor anteriori, care au călătorit pe Dunăre din Vestul “civilizat” al Europei spre Estul “barbar”, am riscat să îmi creez propriul clişeu, o călătorie de la Estul civilizat spre Vestul barbar. Cu toate acestea, în Austria şi Germania, am descoperit ecologişti colaborînd cu proprietarii de terenuri şi cu autorităţile locale pentru a recrea condiţiile pentru ca peştele să poată depune din nou icrele în aceste locuri.