Diplomaţia franceză – testată în dosarul nuclear iranian

Le Figaro

Preşedintele francez Francois Hollande a reconfirmat fermitatea poziţiei franceze cu privire la dosarul nuclear iranian, în contextul în care negocierile asupra acestui subiect sînt reluate miercuri, la Geneva. Şeful statului francez a atenţionat că Parisul “nu va ceda cu privire la proliferarea nucleară” şi că sancţiunile vor fi menţinute cît timp Iranul nu va renunţa la programul său militar. La fel cum a făcut, săptămîna trecută, ministrul francez de externe Laurent Fabius, preşedintele Hollande a amintit în Israel, “ca şi cum ar fi gravat în marmură”, exigenţele sale: plasarea sub control internaţional a obiectivelor nucleare iraniene, suspendarea operaţiunilor de îmbogăţire a uraniului la 20%, reducerea stocurilor existente şi oprirea activităţii uzinei de plutoniu de la Arak.

În timpul negocierilor precedente, Franţa le-a impus partenerilor să revizuiască anumite articole din acordul preliminar, deplasînd astfel “centrul de gravitate” al negocierilor spre “mai multă fermitate”. Iranul a cerut atunci timp de gîndire înainte de a se pronunţa. Cei “5+1” (membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU plus Germania) şi-au conservat unitatea, cel puţin de faţadă, plasîndu-se cu toţii în spatele unui asemenea acord. “Nu au existat dispute între secretarul de stat american John Kerry şi ministrul de externe francez Laurent Fabius”, a dat asigurări un diplomat.

Diplomaţii nu au uitat că noul preşedinte iranian, Hassan Rohani, s-a lăudat în 2009 că a păcălit Occidentul atunci cînd era negociator în problema nucleară, folosindu-se de perioada de suspendare a operaţiunilor de îmbogăţire a uraniului pentru a instala noi centrifuge. În cadrul Europei, Parisul a jucat apoi un rol major pentru a impune sancţiuni împotriva noului regim de la Teheran.

Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy, Francois Hollande – toţi au considerat întotdeauna că doar o abordare fermă ar putea împiedica Iranul să obţină bomba atomică. În faţa unui Iran care nu are nicio intenţie de a renunţa la “drepturile sale nucleare” şi care nu şi-a “demonstrat bunăvoinţa în scris”, Franţa se consideră astăzi o gardiană a neproliferării nucleare. “Rigoarea şi menţinerea principiilor vor menţine pacea mai mult ca un acord concesiv”, a mai spus diplomatul.

Franţa se plîngea de asemenea că nu a fost suficient consultată, în special de către aliatul său american. Pe acest fond, diplomaţia franceză afirmă că nu este împotriva unui acord, însă ea este îngrijorată că acordul concesiv ar putea perpetua erorile comise în perioada 2003-2004. În zece ani, numărul de centrifuge iraniene a crescut de la 164 la 19.000.

Eşecul intervenţiilor în Irak şi în Afganistan a lăsat urme adînci în SUA, constată cotidianul francez. Preşedintele american Barack Obama vrea cu orice preţ să deschidă un nou front în Orientul Mijlociu. Virajul spre Asia-Pacific, considerat ca o prioritate strategică, implică o dezangajare în Orientul Mijlociu, unde războaiele se succed şi în care intervenţiile occidentale par să nu mai aibă efect. Totuşi, înainte de a o părăsi, Washingtonului i-ar plăcea să asaneze terenul. Însă, pentru a se retrage fără riscuri din Afganistan în 2014 şi pentru a impune o soluţie politică în Siria, Washingtonul are nevoie de Iran.

Prin urmare, mingea este în terenul iranian. Preşedintele Hassan Rohani a atenţionat în legătură cu “cererile excesive” care ar putea complica procesul spre un acord final. Ministrul de externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, s-a arătat mai optimist, afirmînd că există “o cale” pentru a depăşi “o criză inutilă”.