Barack Obama – o preşedinţie în derivă

El Pais

Corecţia anunţată de Barack Obama cu privire la reforma sistemului medical din SUA, mai importantă prin semnificaţie decît prin consecinţele sale, este cea mai recentă măsură a unui mandat care pluteşte de mai multe luni în derivă şi care a făcut ca cel mai dorit preşedinte din istoria ţării să se transforme într-o dezamăgire.

Autoritatea lui Obama se clatină. Dacă nu este capabil să-şi impună punctele principale ale agendei sale prezidenţiale, atunci ce altceva mai poate face? Colegii lui democraţi, mai preocupaţi de soarta lor la viitoarele alegeri parlamentare, încep să-l părăsească. Popularitatea sa a ajuns la nivelul cel mai scăzut, comparabil cu cel al fostului preşedinte George W. Bush în aceeaşi perioadă a mandatului prezidenţial. Tristeţea şi demoralizarea lui sînt evidente. Lipsa de leadership pe teme interne, dar şi internaţionale precum criza din Siria sau negocierile cu Iranul, devin un motiv de preocupare pentru partenerii externi.

Prestigiul personal, transformat în cenuşă de dezvăluirile lui Edward Snowden, se prăbuşeşte şi pe plan intern din cauza neputinţei sale de a guverna. Fiecare apariţie la televiziune, care înainte îi etala talentele de orator, este acum o nouă oportunitate pentru a-i confirma incapacitatea de a guverna cea mai importantă naţiune a planetei.

Şovăielnic, haotic şi absent, Obama a rămas o umbră din ceea ce-a fost. Ce s-a întîmplat? Pentru a da răspunsul corect va trebui să mai aşteptăm. În primul rînd, pentru că Barack Obama mai are încă trei ani de mandat, timp suficient pentru o revitalizare. Şi, mai ales, pentru că la eşecul lui Obama contribuie elemente personale, politice şi de circumstanţă, care fac dificilă o explicaţie.

Reforma sistemului medical a fost obiectul a numeroase acţiuni de sabotaj din partea guvernatorilor republicani şi ţinta celei mai feroce campanii de atacuri împotriva unei legi – în Congres, în presă, din partea patronatului, a agenţiilor de asigurări, a personalului medical şi, mai ales, din punct de vedere ideologic şi economic.

Această reformă şi situaţia bazei de la Guantanamo au fost din prima zi o dovadă că Obama nu va avea cale liberă pentru a-şi respecta promisiunile, ceea ce nu este însă o scuză pentru răspunsul slab dat de Casa Albă. Într-un fel, se miza pe furia opoziţiei; pe ceea ce nu se miza însă a fost incapacitatea de a o combate. În primul mandat, această incapacitate a fost deghizată în prudenţă, noteză El Pais.

Unui preşedinte care căuta concilierea, acordul şi medierea nu i se putea reproşa că face concesii pentru a-şi atinge scopul, dar în ultimele luni s-a văzut că în spatele prudenţei se ascunde de fapt lipsa de talent, de resurse şi, poate, de convingere.