Băsescu – ultimul autocrat al Europei

La aproape un sfert de secol după căderea Cortinei de Fier, strigătele dureroase pentru “libertate” ale demonstranţilor din Europa pot fi încă auzite. În România, membră a Uniunii Europene din 2007, oamenii caută încă valorile democratice, care au fost îngropate sub regimul despotic al controversatului preşedinte al ţării, Traian Băsescu, susţine Dietmar Bergtahl, în ediţia online de duminică a publicaţiei New Europe.

Exact cu un an înaintea următoarelor alegeri prezidenţiale din România, Traian Băsescu îşi recapătă puterea autocratică, slăbită de referendumul de anul trecut, la care 87% dintre cetăţeni au votat în favoarea suspendării sale.

Angajat într-un război intern împotriva noului guvern şi a majorităţii politice, Băsescu îşi îndreaptă acum privirea în afara României – poate spre Europa, poate chiar dincolo de Oceanul Atlantic. Există zvonuri că preşedintele va încerca să-şi asigure viitorul politic cu ajutorul vechilor sale relaţii, care l-au ajutat să rămînă la putere cu un an în urmă, în pofida rezultatului de la referendum. Aceasta este, poate, cea mai ciudată poveste de redresare într-o ţară din Europa şi mai probabil să se întîmple într-un stat ca Belarusul (ultima dictatură comunistă rămasă nereformată din Europa) decît într-un stat membru al Uniunii Europene. Doar un tiran poate sfida atît de pe faţă voinţa poporului (în condiţiile în care 7,4 milioane de români din 8,4 milioane au votat pentru demiterea lui) şi să revină în funcţie. Acesta este modul în care Băsescu a reuşit să se întoarcă la palatul prezidenţial după suspendarea lui timp de trei săptămîni de către Parlament.

Nu a fost întîmplător faptul că Traian Băsescu a reuşit să recîştige puterea după ce propriul popor i-a spus să plece, deoarece, susţine el, există un sistem atent construit aflat în slujba sa, care l-a salvat.  Regimul lui Băsescu este caracterizat printr-o reţea de instituţii, aflate toate sub comanda sa personală. Prin numirea unor susţinători loiali în poziţii cheie şi prin menţinerea celor care îşi arată recunoştinţa, Băsescu a reuşit chiar să preia controlul total al serviciilor secrete din România şi să îşi urmărească propriile prerogative în calitate de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Folosind informaţii furnizate direct de către serviciile secrete şi de către eficientul lor sistem de monitorizare, se spune că Băsescu a reuşit să exercite o presiune subversivă asupra celor mai mulţi şefi ai principalelor instituţiilor de stat.

Încet-încet, prin mai multe întîlniri şi mandate, Băsescu a reuşit să îşi prelungească controlul personal şi să şi-l extindă asupra procurorilor şefi, dar şi asupra conducerii Curţii Supreme de Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Constituţionale şi Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru a numi doar cîteva. Folosind toate aceste instituţii influente, inclusiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Consiliul Naţional al Audiovizualului, în timpul celor nouă ani de mandat, Traian Băsescu – acuză Bergtahl – a reuşit să-i compromită şi să-i elimine pe rivalii săi politici, pe foştii aliaţi, vocile mişcării sindicale şi ale societăţii civile. De asemenea, el a atacat în mod deschis instituţiile de presă libere ale ţării.

În esenţă, au existat două încălcări constituţionale care au condus la decizia Parlamentului de a-l suspenda pe Băsescu – nu o dată, ci de două ori, şi la convocarea, în cele din urmă, a unui referendum. Cu toate acestea, ceea ce s-a întîmplat vara trecută a fost un caz tipic de servitute voluntară a instituţiilor statului faţă de un singur om – preşedintele. Votul zdrobitor al majorităţii pentru destituirea preşedintelui suspendat a fost invalidat de Curtea Constituţională – una dintre instituţiile care se află sub controlul direct al şefului statului.

Băsescu şi-a asigurat, de asemenea, sprijinul aliaţilor săi de peste Atlantic. Spre exemplu, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein (ambasador al SUA pînă în 2012, n.red.), este privit drept susţinător fără echivoc al lui Băsescu. Într-o intervenţie fără precedent pentru un diplomat american în ultimul deceniu, ambasadorul Gitenstein s-a pronunţat împotriva referendumului, declarînd că este “profund preocupat de orice încercare de a ameninţa independenţa instituţiilor democratice”. De asemenea, trebuie remarcat faptul că ambasadorul Gitenstein face parte, destul de ciudat, din consiliul de administraţie al Fondului Proprietatea din România.

În ceea ce priveşte emisarii trimişi de la Washington pentru a-l sprijini în mod public pe Băsescu, aceştia au îmbrăţişat cu uşurinţă şi fără nicio ezitare cifrele extrem de umflate prezentate în legătură cu o fraudă electorală imaginară. Ei au prezentat aceste pretinse cifre drept fapte, chiar dacă a trecut un an de la referendum şi nimeni nu a fost în stare să găsească dovezi serioase despre cele aproximativ două milioane de voturi împotriva demiterii lui Băsescu.

Acest lucru nu poate fi descris decît ca o încercare deliberată din partea Washingtonului şi Bruxellesului de a dezinforma publicul. Potrivit lui Bergtahl, a fost inventată chiar o teorie scandaloasă în ceea ce priveşte intenţia noului guvern de a-i aresta pe unii judecători ai Curţii Constituţionale. Adevărul a fost fie ascuns elitei politice europene, fie realitatea a fost distorsionată: Băsescu şi cei cîţiva susţinători au comunicat Bruxellesului şi Washingtonului informaţii false, potrivit cărora Constituţia din România nu conţine nicio menţiune la vreo procedură de demitere – acreditînd teza unei lovituri de stat. În plus, confuzia a fost menţinută în mod deliberat în ceea ce priveşte independenţa membrilor Curţii Constituţionale, numiţi, de fapt, pe criterii politice.

Anul trecut, mii de români au ieşit în stradă cerînd “ Libertate, libertate” – la 23 de ani de la căderea regimului comunist. Potrivit unor sondaje de opinie şi relatări din mass-media, mulţi dintre aceştia simt că România lui Băsescu seamănă din ce în ce mai mult cu Republica Socialistă a lui Nicolae Ceauşescu.

O statistică oficială, este un indiciu clar referitor la regimul actual din România şi ar trebui să îngrijoreze pe toată lumea. Potrivit cifrelor oficiale, au existat peste 3.000 de comenzi (într-un singur an) pentru interceptarea convorbirilor telefonice din România pe motive de securitate naţională. De asemenea, în România, presa este considerată o “vulnerabilitate” pentru securitatea naţională a ţării, aşa cum scrie în documentul de strategie naţională.

După nouă ani de mandat ai lui Băsescu, mulţi şoptesc în loc să vorbească. Ei se tem că telefonul lor este ascultat şi că un singur cuvînt sau o singură frază ar putea deveni probe într-un dosar penal construit exclusiv pe compilaţii şi pe interceptări trunchiate ale convorbirilor telefonice. Aceasta este concluzia care poate fi formulată din rapoartele independente cu privire la sistemul judiciar din România, care indică faptul că multe dintre cazurile împotriva liderilor politici şi a oamenilor de afaceri au fost construite exclusiv pe interceptarea convorbirilor telefonice, fără nicio altă dovadă.

Între timp, detenţia preventivă pentru o perioadă de peste un an înainte de audierea în instanţă a devenit o metodă obişnuită, care aminteşte românilor de regimul opresiv al lui Stalin. Cu toate acestea, dincolo de sentimentele tot mai puternice de frică şi de îngrijorare, românii se simt frustraţi şi trădaţi, în condiţiile în care s-au exprimat prin vot anul trecut la referendum – un vot care a fost ignorat, pretinde semnatarul articolului.

În calitate de preşedinte, încercările acestuia de a rămîne la putere au creat un paradox: votul a peste şapte milioane de oameni nu a contat la fel de mult ca alegerea celor care nu s-au prezentat la vot. Acest rezultat va afecta, probabil, alegerile viitoare şi, mai mult, democraţia din România.

De fapt, acesta este visul oricărui conducător autocrat: să înlocuiască voinţa poporului cu propriul sa voinţă şi să descurajeze cetăţenii, care încep să creadă că nu există niciun sens să îşi manifeste opiniile, de vreme ce votul lor nu va conta, părerea lor nu va avea importanţă, iar libertatea lor nu există cu adevărat.

Înaintea referendumului, mass-media care au furnizat mesaje din România către alte state membre ale Uniunii Europene şi către Statele Unite au fost controlate de către persoane apropiate lui Băsescu. De fapt, nenumăraţi mesageri pro-Băsescu au bătut la uşa membrilor Parlamentului European, a guvernelor şi a instituţiilor străine.

Criticii susţin că a fost o încercare de a transmite doar informaţiile “adecvate”, aprobate de preşedinte şi de regimul său. Acestea au venit sub forma unor instituţii culturale – în principal concepute pentru a promova cultura română în lume – sau a unor organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri), apropiate de regimul prezidenţial (cum ar fi Freedom House România). Scopul acestora a fost de a oferi o mai mare credibilitate aşa-numitelor informaţii despre lovitura de stat, care ar fi fost organizată de către Parlamentul României, guvern şi de 90% dintre români. Toate aceste eforturi de a livra informaţii false în restul UE şi în Statele Unite, au avut drept scop obţinerea unui sprijin extern pentru preşedintele suspendat şi compensarea unei lipse de sprijin pe plan intern.

În 13 luni, România va avea probabil un nou preşedinte, deoarece Băsescu nu mai poate candida pentru un al treilea mandat. Dar preşedintele nu a renunţat: Băsescu a lansat recent o idee hilară că şi-ar putea prelungi termenul constituţional cu cel puţin încă două luni.

Modul de gîndire al preşedintelui, metodele folosite de acesta şi reţeaua de instituţii aflate sub comanda sa ne face să credem că se poate întîmpla orice. Cel mai rău scenariu ar consta în schimbarea postului prezidenţial pentru o poziţie oficială de preşedinte la nivel european sau NATO.