Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 148

O reuniune care a deschis stagiunea de toamnă-iarnă a Galelor, şi nu oricum, ci sub semnul unor teme mari, fundamentale pentru cultura omului contemporan, teme care solicită, în sensul că dau de gîndit, dar şi (in)formează, modelează, cultivă. Şi, ca de fiecare dată, publicul Galelor a fost acel public privilegiat, dar şi în măsură să aprecieze la justa valoare bogăţia de informaţie, „şcoala de cultură” pe care acestea le-o oferă, lunar, graţie şi spiritului inventiv al amfitrionului, Acad. Nicolae HÂNCU.

Despre DREPT, DREPTATE, MEDICINĂ a conferenţiat, în debutul manifestării, dr. Cornelia BALA, licenţiată, recent, şi în Drept. Pornind de la întrebări precum: Ce este DREPTUL?, Ce este JUSTIŢIA? sau Ce este MEDICINA?, vorbitoarea a oferit răspunsuri pertinente citînd din Cicero, Domitus Ulpian, Petre Ţuţea, apoi din Galenus şi Avicenna, pentru a conchide: „Între drept şi medicină există mult mai multe legături decît, uneori, sîntem tentaţi să credem. Dreptul însoţeşte fiinţa omenească dinainte de naştere, adică de la concepţie şi, uneori, dincolo de moarte. Cine mai face asta? Medicina. Iată de ce, între drept şi medicină există nenumărate punţi de legătură. Cred că sînt singurele domenii în care omul este urmărit de la concepţie şi pînă dincolo de trecerea în nefiinţă sau în eternitate” – notează Prof. dr. Valeriu Stoica. A urmat apoi o scurtă incursiune în istorie, de la antici pînă în contemporaneitate – sub generice ca: Dreptate pentru pacienţi; Dreptate pentru medici –, din care reproducem un fragment edificator: „În Egiptul Antic, aşa cum arată papirusurile Ebers şi Edwin Smith, se recomanda medicului să nu părăsească bolnavul pînă ce acesta va fi scăpat de suferinţă, iar legea faraonică prevedea pedeapsa cu moartea pentru cel ce recomandase o terapie nereuşită!” Date interesante au fost prezentate din Grecia antică (Platon, Aristotel); un citat din Jurămîntul lui Hippocrate („Jur! Dacă voi respecta acest legămînt fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţă şi de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi; iar dacă îl voi nesocoti şi voi fi un sperjur merit să am o soartă dimpotrivă!”; exemple din Evul Mediu şi din Renaştere, Codul Civil al lui Napoleon (1804), medicii din Ţările Române şi apoi din România, legi sanitare din 1874, 1885, 1910, 1930, în prezent Legea 95/2006, comentarii despre răspunderea civilă, repararea prejudiciului injust cauzat unei persoane, Noul Cod de procedură civilă etc. au întregit expunerea strălucită a dr. Bala.

În anul în care se împlinesc 90 de ani de la naşterea Mariei Callas şi luînd ca pretext fascinanta poveste de dragoste a sopranei aparent fragile, dar temperamentale, şi a şarmantului armator grec Aristotel Onassis, care a făcut înconjurul lumii, dr. Cristina NIŢĂ a făcut o amplă incursiune în viaţa romanţată a celor doi, intitulîndu-şi expunerea MARIA CALLAS: VIAŢA CA SPECTACOL. E, într-adevăr, un spectacol, pentru că, „şi acum, după aproape 40 de ani de la moartea celor doi, nu putem rosti numele Mariei Callas fără să ne gîndim la marea, dar trista ei dragoste pentru Aristotel Onassis. Soprana inconfundabilă de mai tîrziu s-a născut la 2 decembrie 1923, la New York , fiind fiica unor imigranţi greci, pe numele său adevărat Cecilia Sophia Anna-maria Kalogeropoulos. În 1929, tatăl său şi-a schimbat numele din Gheorghion Kalogeropoulos în Georges Callas, după care a deschis o farmacie în cartierul Manhat-tan din New York . Opt ani mai tîrziu, părinţii se despărţeau şi mama sa, Evangelia, pleaca cu Maria, atunci în vîrstă de 14 ani, în Grecia natală. Copil al unui cuplu care divorţa, urîtă, grasă şi sluţită de ochelarii cu lentile groase, care îi corectau miopia severă, avînd o soră cu şapte ani mai mare, considerată mai drăguţă, Maria Callas pornea în viaţă cu numeroase dezavantaje. Mama s-a străduit să le dreseze pe cele două surori, de mici, să devină artiste: cursuri de pian, canto, audiţii interminabile de discuri cu muzică de operă, demonstraţii în public. La 10 ani, Maria cînta la cerere Carmen, de la cap la coadă, cu trupul grăsuţ înfăşurat în rochii cu volănaşe. Evangelia zicea mereu: „Trebuie să-ţi hrăneşti vocea“. Astfel, îndopată de maică-sa, Maria devine bulimică şi complexată, dar descoperă că privirile pline de milă se colorează de admiraţie, atunci cînd ea cîntă. Lumea o aplaudă. Lumea o îmbrăţişează. Lumea o iubeşte! Ea nu se va trezi niciodată, convinsă că n-are decît o singură calitate care s-o facă plăcută: vocea”. Viaţa îi va oferi o ascensiune spectaculoasă, mari iubiri cu Luchino Visconti, Zeffirelli, Di Stefano, Onassis ş.a., succese imense, dar şi momente de cădere, datorate vanităţii şi dorinţei ei nemăsurate de a domina scenele lumii, chiar dincolo de limitele posibilului. Conservatorul din Atena, primele succese, America, Scala, Londra, ovaţiile publicului, întîlnirea cu Onassis, iubirea pasională, dezamăgirile şi loviturile pe care destinul i le-a administrat picătură cu picătură, un tumult din care nu s-a mai putut desprinde decît cu preţul renunţării la tot ceea ce o făcuse fericită cîndva…

„După moartea lui Ari, misterul s-a aşezat şi asupra sopranei care şi-a încheiat socotelile cu viaţa artistică, retrăgîndu-se la Paris, înconjurată doar de cîinii şi de servitorii ei credincioşi. Atunci cînd s-a prăbuşit, în zorii zilei de 16 septembrie 1977, probabil datorită unei crize cardiace, presa a bănuit că a luat o supradoză din somniferele de care, oricum, abuza în ultima vreme. Dar Placido Domingo, tînărul şi sincerul ei prieten, va avea ultimul şi cel mai îndreptăţit cuvînt: „Cred că n-avea nevoie să se sinucidă, era destul să se lase să moară de durere.“

Cortina a căzut atunci peste două vieţi şi o iubire ce va supravieţui timpului, întocmai ca operele pe care Maria Callas le-a interpretat pe marile scene ale lumii. Măcinată de dorul nebun al unui om imperfect, dar care ei îi adusese iubirea, ultima dorinţă a Mariei a fost ca cenuşa să-i fie împrăştiată deasupra Mării Egee”, a mai subliniat, între altele, dr. Cristina Niţă.

Sub imperiul emoţiei şi, parcă, pentru a continua şi adînci starea de vrajă, Prof. dr. Nicolae MIU a vorbit despre MARIA CALLAS: SPECTACOLUL CA VIAŢĂ. Despre soprana absolută, divină, supranumită „Tigroaica” pentru că de mică a fost învăţată să lupte, dar şi despre persoana vulnerabilă, care a avut parte de glorie, dar şi de nemăsurată suferinţă. Prelegerea distinsului profesor a fost punctată de memorabile înregistrări audio sau video cu marea artistă, care a îndrăgit operele lui Puccini, a interpretat toate rolurile din operele lui Verdi, dar şi foarte multe altele – „Vissi d’arte”…; duetul de dragoste din Madama Butterfly cu Nicolai Gedda; aria lui Liù din Turandot; aria Leonorei din actul IV al Trubadurului; „Bolero” din Vecerniile Siciliene; aria Principesei Eboli din Don Carlo; aria lui Abigaile din Nabucco şi a lui Lady Macbeth din Macbeth; superba „Ave Maria” din Otello; „Casta Diva” din Norma de Bellini (după părerea Prof. Miu, cu acest rol Callas a înregistrat cele mai mari succese, dar şi cele mai multe insuccese), pentru ca seara de operă să se încheie cu cel mai dramatic moment, cel din actul IV al Traviatei, aria „Addio del passato”. O oră cu Callas, o oră de sublim în compania unor artişti care, prin marea lor artă, şi-au cîştigat locul meritat în galeria MAEŞTRILOR.

Michaela BOCU

Foto: Ioan Mircea Corpodean