Viitorul Verzilor din Europa se anunţă sumbru

Le Figaro

Vremurile se schimbă. În urmă cu 5 ani, Europa era pionierul luptei împotriva încălzirii climatice pe glob, opunîndu-se reticenţelor Chinei şi SUA. Verzii aveau vîntul în pupă, iar plafonarea emisiilor de CO2 se impunea ca strigătul unei noi mari puteri binevoitoare.

Criza, costurile mari la energie, gazul de şist, creşterea şomajului şi grijile privind competitivitatea au dat acele ceasornicului înapoi. În timp ce climatologi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite, GIEC, au confirmat pronosticul unei implacabile încălziri globale pînă la sfîrşitul secolului, nimeni nu a auzit de la Jose Manuel Barroso, Angela Merkel sau François Hollande să împărtăşească îngrijorarea.

Pe Bătrînul Continent, singura care a rupt tăcerea a fost Connie Hedegaard, comisarul european pentru politici climatice şi marea amfitrioană a infructoasei Conferinţe de la Copenhaga, din 2009. “Dacă un medic este convins în proporţie de 95% că suferiţi de o boală gravă, fără îndoială tratamentul trebuie început în mod neîntîrziat”, a declarat Hedegaard, însă declaraţia sa nu a avut niciun ecou.

În planul politicii interne, refluxul este şi mai frapant. În Germania, la fel ca în Franţa, Verzii se găsesc în această toamnă în plină degringoladă, cu “statele-majore” decapitate. Prin toată Europa, partidele tradiţionale au împrumutat capitole întregi din programul ecologiştilor. Catastrofa nucleară de la Fukushima nu a suscitat nicio tresărire militantistă. Astfel, la 40 de ani după emergenţa curentului antinuclear, mişcarea ecologistă îşi face probleme serioase în legătură cu viitorul său.

Semnalul electoral cel mai puternic a venit din Germania, odată cu triumful Angelei Merkel: Verzii, multă vreme a treia forţă politică în această ţară, au coborît sub bariera de 10%. La scară federală, ei se găsesc acum pe locul patru, în urma stîngii radicale desprinse din fosta RDG. Verzii au eşuat în atingerea obiectivului lor de campanie: să se impună ca o completare indispensabilă a social-democraţilor, în vederea construirii unei majorităţi. Drept urmare, cei doi lideri de prim rang ai Verzilor, Jürgen Trittin şi Katrin Göring-Eckardt, au demisionat la 22 septembrie.

De cealaltă parte a Rinului, căderea este mai puţin recentă, însă şi mai spectaculoasă. Eva Joly, candidata ecologistă la preşedinţie, nu a obţinut decît 2,3% dintre voturi, în mai 2012, la doar trei ani după ce mişcarea a depăşit 17% în alegerile europene. Spre deosebire de germani, Verzii francezi sînt în alianţa puterii, însă, considerîndu-se trădaţi de majoritatea socialistă, ei se întreabă în legătură cu oportunitatea retragerii din coaliţie.

În ceea ce priveşte subiectele care le sînt dragi ecologiştilor, calendarul este în mod esenţial dictat de Europa, iar orizontul este din ce în ce mai sumbru. Apetitul marelui public pentru “taxa emisii carbon” s-a spulberat în mod clar. De curînd, Bruxellesul şi-a abandonat proiectul său fetiş privind taxarea companiilor aeriene din întreaga lume pentru emisiile lor de CO2.

Germania şi Franţa, suficient de eliberate la ele acasă din constrîngerea “verde”, se agită în culise pentru a spulbera alte tabuuri. Prima încearcă că repună în discuţie plafonul pentru emisiile de CO2 pentru autoturismele europene, în timp ce cealaltă, aliindu-se cu Marea Britanie, încearcă să obţină ca Bruxellesul să deblocheze ajutoarele publice pentru reactoarele nucleare civile.