România – între conservare muzeistică şi dezvoltare durabilă

Ilie CĂLIAN

E  clar: “boborul” va accepta că, decît nişte “gargaragii” care tot boscorodesc veşti despre motivele pentru care spun da, însă vor vota contra, este preferabil un dictator care să spună Faceţi aşa!, iar “boborul” să-l urmeze, plin de mulţumire că nu a trebuit să-şi asume răspunderea pentru acea decizie. Pentru că lucrul cel mai cumplit în democraţie este să-ţi asumi răspunderea – iar răspunderea înseamnă, în primul rînd, să fii informat, iar în al doilea rînd, să ai o minte capabilă să se detaşeze de senzaţii, emoţii, afecte, prietenii, mici interese şi, în ultimă instanţă (şi mai ales), idei preconcepute. Adică, să fii capabil să treci peste ceea ce erai ferm convins că ştii, pentru a putea analiza lucruri pe care încă nu le ştiai – ori le apreciai greşit. Însă, pînă la această oră – şi, după aprecierea mea, încă vreo două generaţii – România nu are majoritate de măcar 70%, care să fie capabilă să gîndească eliberată de obiceiuri, moduri de gîndire şi structuri valorice “ancestrale”, feudale şi post-feudale, nici măcar incipient capitaliste – cum este cazul majorităţii populaţiei României de azi.

Toate “fiţele” politice din ultima vreme, făcute de toţi “actorii” vieţii politice, dovedesc ceea ce “teoretizam” mai sus. Cu precizarea că nu avem de a face cu nişte actori, ci cu nişte saltimbanci politici. Nu are importanţă faptul că primul care a exploatat situaţia a fost Băsescu, pe timpul participării PD la guvernarea CDR, cînd ministrul PD Radu Berceanu a semnat “afacerea” cu “Gabriel”. Nici măcar nu mă interesează sursele de finanţare politică ale lui Băsescu, de atunci. Pentru că, în realitate, încă 1990, Guvernul Petre Roman a vîndut România unor interese dinafara ţării. Se putea altfel?! Se putea! Dacă nu ar fi existat cozi de topor – dinlăuntrul ţării şi din emigraţia română din Occident. Este suficient să vedem cum au rezolvat – exact în acelaşi timp – problemele identice ale ţărilor lor conducătorii şi naţiunile vecine. Pentru că, zic eu, nici o clipă nu trebuie să uităm că toţi conducătorii au aparţinut acestei naţiuni! Ca atare, degeaba ne uităm la paiul din ochii elitei, dacă nu vedem şi bîrna din ochii “boborului”. Desigur, se pot găsi explicaţii istorice. Dar aşa, putem ajunge la Adam şi Eva, sau măcar la Traian şi Decebal. Alte popoare, din jur, n-au “sabotat” istoria, ci şi-au asumat-o şi au înfrînt “vremile”.

Pe scurt: nici ultimele explicaţii ale primului ministru Victor Ponta, nici cele ale preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, nici ale multor altora nu mă pot lămuri. Poate mă lămureşte Academia Română. Zice preşedintele Academiei, concitadinul nostru Ionel Haiduc, într-o declaraţie către AGERPRES, că Academia Română are trei cerinţe în privinţa exploatării aurului din Apuseni. Prima: să se facă în galerii, nu în exploatări deschise, pentru a nu fi mutilat peisajul. În baza acestei cerinţe, aproape absolut orice exploatare minieră din România este exclusă, întrucît zăcămintele de filoane Groase şi uşor de scos s-au terminat şi nu au rămas decît zăcăminte sărace – ceea ce doamna Academie Română ar fi putut lua în consideraţie încă de pe vremea cînd se publica celebrul Raport către Clubul de la Roma. Mai zice doamna Academie cum că redevenţele de 6% ar fi prea mici. Poate! Mai ales că fixarea redevenţelor fără o analiză exactă a conţinutului zăcămintelor de minereu, sare, petrol, gaz etc. nu este tocmai ştiinţifico-economică. Adică: n-am auzit pe nimeni – nici oficiali ai Guvernului, nici opozanţi ai feluritelor “societăţi civile” – care să discute despre costurile exploatării: mai precis, cît îi costă pe ei şi cu cît rămîn în mînă.

Mai zice doamna Academie Română că, la Roşia Montană (dar în altă parte?!) n-ar trebui să se folosească cianura, întrucît ea, doamna Academie, are ştiinţă despre existenţa altor tehnologii, care ar trebui evaluate înainte de a se lua o decizie. Păi, pentru ce o plătim noi pe doamna Academie?! O plătim, ca pe cel mai “înalt” for ştiinţific al României, pentru a ne lumina pe noi, ăştia, tîmpiţi, în legătură cu anumite dispute ştiinţifico-tehnologice. Cine să fi analizat, verificat, confirmat etc. aceste tehnologii?! Eu, dumneavoastră?! Repet: pentru ce plătim Academia Română, dacă, după atîţia ani, afirmă că doar ar fi aflat despre existenţa unor tehnologii alternative – pe care nimeni nu le-a verificat, nici măcar doamna Academie?!

Teamă-mi este că, în toată această “poveste” a Roşiei Montane, interesul naţional nu şi-a găsit nici un loc. Printre altele, am auzit strigături la demonstraţii, cum că România trebuie să rămînă (sau să devină) plămînul verde al Europei. Dar de ce ar trebui ca România să rămînă cuiva?! M-aş putea răzgîndi. Dacă EUROPA, cu toate majusculele, scrise şi mai mare, ar plăti fiecărui român o pensie generoasă, începînd de la naştere, pentru fiecare miligram de clorofilă produs în România spre folosul EUROPEI şi pentru fiecare centimetru pătrat de pămînt păstrat aşa cum este, pentru a nu “mutila” peisajul, lăsîndu-ne, în acelaşi timp, să ne mutăm în Occident (cine vrea, să rămînă, cu alte pensii, ca într-o rezervaţie de indieni) – dacă s-ar întîmpla aşa ceva, dacă EUROPA ar da bani, în locul gargarei cozilor de topor, poate că aş fi şi eu de acord să rămînă aici raiul pe pămînt, Grădina Maicii Domnului, neatinsă de tehnologie. Pînă atunci, în locul unei asemenea conservări muzeistice distrugătoare, prefer dezvoltarea tehnologică durabilă.