Ovidiu Pecican, Octavian Bour, Migrene

 Editura Mega ne răsfaţă cu o carte atipică, o carte născută din colaborarea unui scriitor cu un artist plastic. Dar nu e vorba aici de orice scriitor şi de orice ilustrator de carte, ci de două nume dintre cele mai cunoscute şi mai recunoscute ale urbei noastre, doi oameni ale căror idei, fantezie şi imaginaţie pot cuceri şi delecta, prin spiritul lor provocator şi insolit, lectura multor categorii de cititori care se vor lăsa conduşi prin labirintul fantasmatic a două minţi ingenioase şi insurgente. Cel dintîi, Ovidiu Pecican, e cunoscut pentru insaţiabilitatea cu care a abordat rînd pe rînd toate genurile şi speciile literare, supunîndu-le unei tratări ludice şi neceremonioase, în timp ce Octavian Bour face parte dintr-o specie rară de oameni de spirit care gîndeşte fiecare scenă cu sînge rece şi umor sec, englezesc. Cei doi şi-au dat mîna să ne producă nouă nişte Migrene (ed. Mega, 2013), dacă nu veritabile dureri de cap, din care ne salvează doar rîsul sănătos, gîlgîitor şi reconfortant, după chiar îndemnul autorului de sentenţii : „amuză-te, enervează-te sau rămîi impasibil, iubite cititorule”. Gîndurile lui Ovidiu Pecican sînt gînduri cu cheia la purtător, astfel că ele ne sînt servite gata decriptate şi par ieşite din laboratorul de reţete ale unui ins care iubeşte paradoxul, absurdul, comicăria întîmplărilor de fiecare zi, mecanica şi stereotipia existenţei, politichia deşănţată, prostia suspusă. Ov. Pecican e pe rînd insinuant, glumeţ, sarcastic, ironic, persiflant, găsind de fiecare dată soluţia cea mai bună să se exprime scurt, lapidar, aluziv, făcînd dese apropouri culturale, ce presupun lecturi solide, repoziţionarea faţă de evenimente, reacţia promptă. Uneori, este luat în considerare jocul de cuvinte, dar şi rima care stimulează: „eşti global, coboară la local”; „scoţînd nasul din popou, vei avea un nas ca nou”; „clipa de graţie e parte din raţie”; „zahărul îndulceşte, diabetul amărăşte”; „blegomania salvează hegemonia care îneacă România”; „gingăşia ornează omenia”; „n-ai un leu, dar ai tupeu”; „gramatica face racordul cu acordul” etc. Am cita şi cîteva în care e vorba de politică: „la noi rabla a devenit program guvernamental”; „sculă pe basculă, iată înţelesul industrializării”; „cultura moare şi baba se piaptănă”; „noi sîntem români! Dar asta nu e o scuză”; „dricul aleargă, parlamentele deliberează”; „a cîrti e omeneşte, a trăncăni e guvernamental” etc. Desigur, plaja de subiecte e mult mai largă şi metodele de a şarja realitatea sînt infinite, Ov. Pecican dovedindu-se că ştie mînui şi bisturiul şi biciuşca şi scalpelul, dar şi „ingeniosul bine temperat”: „sănătoşi să fim, că de boli se ocupă bolnavii” ; „dacă vrei să nu mai oboseşti, începe gata obosit”; „nu lăsa lumea să îţi cunoască toate măiestriile”; „dacă am fi nuli, ce valoare am avea!”; „uniforma întreţine iluzia uniformităţii”; „Scufiţa Roşie e cam albă la faţă”; „leacul aspiranţilor este aspirina”; „vorbiţi româneşte? în ce limbă?” etc. Citind cele 1001 sentenţii cît conţine cartea, sîntem convinşi că gradul de inteligenţă al fiecăruia va creşte în mod vădit, mai ales că plăcerea lecturii e însoţită la fiecare pagină de cîte un desen aluziv al maestrului Octavian Bour. Bour este unul dintre caricaturiştii noştri cei mai inteligenţi, iar stilul său personal e o garanţie sigură a calităţii expresiei. Acest lucru o spune şi Ov. Pecican în prefaţă: „Prin magia graficii domniei sale, textul alcătuit din cuvinte şi propoziţii se oglindeşte în parabolele uneori enigmatice, alteori amuzante, izvorîte din imaginarul acestui plastician esopic extrem de înzestrat. Ceea ce a rezultat reflectă, credem, o înrudire spirituală şi nişte filoane exploatate de noi cu unelte specifice”. Ne bucurăm că această „înrudire” spirituală a dat asemenea rezultate de mare efect.

Mircea POPA