Pe cînd Autoritatea Naţională a Romilor în România?!

Ilie Călian

CALIANDe o săptămînă durează circul “posterităţii” aşa-zisului rege al ţiganilor, Florin Cioabă – de la plata spitalului din Turcia şi aducerea defunctului în ţară, pînă la împărţirea moştenirii “monarhi-ce”. După ce am urmărit stupefiaţi cu cîtă morgă nu doar “familia regală”, dar şi feluriţi comentatori vorbeau despre coroană, sceptru, con-siliu de coroană etc., aflăm că noul rege al ţiganilor… sînt doi: unul “naţional” şi unul “internaţional”. Dar, zice “împăratul ţiganilor” că el nu o să valideze doi regi (de fapt, există încă unul, pe la Costeşti). În fine, cînd să ne liniştim cu ideea “dublei monarhii” – un rege în ţară şi un rege fără ţară, ci peste lumea întreagă -, aflăm că “regele internaţional” este de două ori internaţional – nu doar ca rege, dar şi ca preşedinte al unei organizaţii internaţionale a romilor. Desigur, unora dintre noi, care avem oarecare respect pentru instituţii şi constituţii, ne este greu să acceptăm fie şi un singur rege – indiferent de etnie – într-o republică, darmite trei, başca un împărat. Iar ca un rege să fie, în acelaşi timp, şi preşedinte “ales în mod democratic” – asta chiar ne aruncă în lumea absurdului – nu întîmplător unii au inventat cuvîntul Absurdistan.

Iar pentru ca totul să fie în regulă, “familia regală” ne flutură pe sub nas un document plin de ştampile şi semnături – mult prea multe! – prin care, cică, însăşi Preşedinţia României, pe vremea lui Iliescu, Camerele Parlamentului, Guvernul şi felurite ministere i-ar fi recunoscut, în 1992, “regelui” Florin Cioabă calitatea de unic reprezentant legal al etniei rome. Dacă actul este autentic- cu toate semnă-turile şi ştampilele, dar fără publicarea sa în Monitorul Oficial (ceea ce îl face nul de drept) -, asta nu face decît să ne reamintească de spe-cificul bulibăşelii noastre din acei ani de “democraţie originală”. Şi, mai ales, de “specificul national”: miştocăria, luarea în bătaie de joc a tuturor principiilor şi instituţiilor, semn că “românul e deştept, e isteţ, e jmecher, e descurcăreţ” etc. E adevărat, nimeni nu lua în serios jocul romilor de-a monarhia, întrucît neam de neamul lor n-au avut stat şi, ca atare, nici regi sau împăraţi, decît, poate, strict metaforic. Cea mai bu-nă dovadă este faptul că, între timp, alţi ţigani decît căldărarii şi nomazii penticostali şi-au ales şi ei ba un rege, ba un împărat, aşa, ca să se dovedească mai “independenţi”. Mai mult, după aflarea veştii că la Sibiu – fosta capitală culturală europeană! – s-au proclamat doi regi, anumite comunităţi de ţigani au protestat (“Jos regii!”): ar ac-cepta ei, din orgoliu, un rege, că titlul e “frumos”, dar doi deodată nu se poate!… Cine ştie, poate, pînă la urmă, cel “internaţional” se va retrage, va abdica, mulţumindu-se să fie doar “preşedinte internaţional” al ţiganilor.

Ajuns aici, mă văd obligat să fac o precizare în legătură cu faptul că am folosit şi termenul de ţigan, şi cel de rom, deşi o serie de “acti-vişti” ai feluritelor OMG-uri şi politicieni amatori de voturi ne cer să le spunem ţiganilor aşa cum îşi spun ei , romi, întrucît doar aşa ar fi “corect politic”. Trebuie să precizăm că prima atestare documentară a acestei etnii în Ţara Romanească (sec.XIV) s-a făcut cu termenul “aţigani” (din grecescul athinganoi), iar acest termen l-au folosit nu doar românii, ci şi alte popoare (în Vest s-a impus ulterior şi un alt termen, provenit din cel de egiptean, conform unei teorii privind originea acestor nomazi). În privinţa obligaţiei de a le spune aşa cum îşi spun ei, apare o problemă: ce ar avea de zis cetăţenii ţării pe care o numim Ger-mania, în legătură cu faptul că românii, slavii, maghiarii le zic nemţi, italienii – tedeschi, francezii – allemands, englezii – germans, iar ei îşi zic deutsch, cu un fonem pe care nici nu-l avem în română?! (De altfel, sînt mai multe cazuri de popoare care se autonumesc într-un fel, iar vecinii le zic altfel. Grecii din Imperiul Roman de răsărit, bizantin, îşi spuneau “romei”. Poate că “romi” ar fi însemnat o indicaţie a ţării de provenienţă, nu a etniei.) Acuma ce să facem? Scoatem din limba română “muşchiul ţigănesc”? Interzicem “Ţiganiada” lui Ioan Budai-Deleanu, nuvela “La ţigănci” a lui Mircea Eliade – urmînd ca şi alte popoare din Euro-pa să interzică creaţii artistice în care apare cuvîntul “ţigan”?!

De fapt, problema este alta: nu acele comportamente care au indus cuvîntului “ţigan” un sens peiorativ (sînt pline dicţionarele oricărei limbi de cuvinte care au şi sensuri peiorative, pe lîngă cele proprii), cu extindere asupra întregii etnii, ci neseriozitatea românilor care n-au luat în serios problema acesteia. Ce-aţi zice dacă, urmînd exemplul Autorităţii Naţionale Palestiniene, recunoscută la ONU, “regele”Cioabă (unul dintre cei doi) s-ar duce la ONU şi, în baza acelui act de recunoaştere de care aminteam, ar pretinde o recunoaştere internaţională similară, adi-că o Autoritate Naţională a Romilor pe pămîntul României?!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.