Cetățean ungar, prins cu 212 kilometri pe oră pe A 3

Un cetățean ungar a fost prins, sîmbătă, pe autostrada A3 pe sensul Gilău – Cîmpia Turzii, în timp ce conducea cu 212 kilometri pe oră, informează Poliţia Română. Tronsonul-A3Șoferul, în vîrstă de 24 de ani, a fost sancționat cu suspendarea permisului de conducere şi cu o amendă de 720 de lei. Tînărul a fost surprins, în jurul orei 12.30, de poliţiştii de la Biroul de Poliţie Autostrada, care acționau pe A3 în cadrul unei acțiuni de prevenire a vitezei excesive. “Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 720 de lei. Totodată, poliţiştii i-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile”, arată Poliţia Română. În acest weekend, la nivel național are loc campania preventivă “Speed” de prevenire și combatere a accidentelor rutiere. În urmă cu o zi, poliţiştii de la rutieră au reţinut 309 permise de conducere, dintre care 123 pentru viteză, 69 pentru depăşire neregulamentară şi 36 pentru consum de alcool. De asemenea, au fost date 4.608 de amenzi pentru viteză, 69 pentru depăşire neregulamentară şi 30 pentru consum de alcool, a precizat Poliţia Română.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.