Majoritatea liderilor arabi au susţinut tacit intervenţia sîngeroasă contra Fraţilor Musulmani

France Presse

Numai Qatarul, sponsor al confreriei, şi Tunisia, unde partidul la putere aparţine aceleiaşi mişcări, au condamnat într-o manieră virulentă baia de sînge care a făcut peste 500 de morţi.

“Toate monarhiile din Golf, cu excepţia Qatarului, precum şi Iordania şi alte ţări arabe se tem de exportul revoluţiei Fraţilor Musulmani la ele. Acesta este motivul pentru care ele au mizat pe o revenire la schema clasică a unei conduceri puternice în Egipt, ţară pivot în lumea arabă”, a explicat Khattar Abou Diab, profesor la Paris.

Armata egipteană, la putere din 1952, l-a destituit la începutul lunii iulie pe islamistul Mohamed Morsi, primul preşedinte civil ales democratic cu un an înainte, şi a instalat un guvern interimar.

Majoritatea ţărilor arabe, cu Arabia Saudită în frunte, au remarcat cu neplăcere importanţa tot mai mare a Turciei şi Iranului în toate dosarele privitoare la lumea arabă. Sprijinul lor pentru noul regim egiptean arată voinţa lor de a reconstrui un nou sistem regional pur arab pe baze mai clasice, mai spune Abou Diab, specialist în lumea arabă.

Graţie Primăverii arabe, Ankara, al cărei guvern provine din Fraţii Musulmani, a dobîndit statutul de putere regională, implicîndu-se pe fond în afacerile arabe. Iranul, la rîndul său, şi-a întărit legăturile cu regimul de la Damasc şi consolidează legăturile cu Fraţii Musulmani din Egipt.

“Ceea ce s-a întîmplat în Egipt se înscrie în ceea ce se poate numi un “război rece” arab şi este uşor astăzi de ştiut cine este învingătorul”, afirmă Shadi Hamid, expert în problemele Orientului Mijlociu la Brookings Doha Center. Potrivit lui, cîştigătorii sînt Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, principalii sponsori ai noii puteri din Egipt, în detrimentul Qatarului şi Fraţilor Musulmani. Riadul şi Abu Dhabi au fost încîntate de lovitura de stat militară, de care profită în interesele lor regionale şi care dă o lovitură celor mai sîngeroşi opozanţi, care sînt Fraţii Musulmani”, adaugă expertul.

Relaţiile dintre Arabia Saudită şi Fraţii Musulmani, bune timp de trei decenii, s-au degradat odată cu primul război din Golf în 1990, cînd confreria a criticat regatul pentru că a acceptat baze americane pe teritoriul său.

Mulţi din rîndurile Fraţilor Musulmani au fost expulzaţi, dar relaţiile s-au încordat şi mai mult după atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite.

La acea vreme, Riadul a acuzat Fraţii Musulmani că se află la originea ideologiei jihadiste şi ministrul de interne, prinţul Nayef, a declarat public în 2002 că toate grupările extremiste provin din Fraţii Musulmani.

În opinia Emiratelor şi saudiţilor, Fraţii Musulmani au o ambiţie regională care poate fi un pericol pentru monarhiile din Golf, estimează Stéphane Lacroix, profesor la Institututul de Ştiinţe Politice de la Paris şi specialist în Fraţii Musulmani. Aceste monarhii estimează că interesul lor este de a avea mai degrabă dictaturi decît regimuri democratice, care sînt prea instabile şi imprevizibile în ochii lor.

Dar ceea ce Riadul nu a iertat confreriei este flirtul cu Iranul şiit, principalul rival al regatului sunit în Orientul Mijlociu. Fraţii musulmani nu au fost niciodată ostili relaţiilor cu Iranul şiit, în timp ce pentru saudiţi este o linie roşie atît din punctul de vedere al ortodoxiei sunite, cît şi din motive geopolitice regionale, estimează Lacroix. Cele două ţări se bat pentru supremaţie în regiune şi, pentru Riad, Teheranul este adversarul numărul unu.

În opinia lui Abou Diab, opţiunea democratică în lumea arabă este mai mult sau mai puţin stopată. Ceea ce s-a petrecut în Egipt poate da idei altora, în Libia şi Tunisia, şi această înăbuşire a armatei în Egipt s-ar putea propaga.