Aderarea Moldovei la UE trece prin Vilnius

Cosmin PURIŞ

Oricare ar fi acţiunile menite să destabilizeze situaţia din zona de la est de Prut, Republica Moldova nu mai poate fi deturnată din drumul european pentru care a optat. Momentul care va pecetlui definitiv destinul european al Chişinăului va fi cu siguranţă summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, programat să aibă loc la sfîrşitul lunii noiembrie. Mulţi comentatori şi experţi văd deja evenimentul din Vilnius drept summitul Moldovei. Şi asta pentru că Moldova nu numai că şi-a onorat angajamentele în raport cu Bruxelles-ul, dar a început să fie interesantă din punct de vedere geopolitc.

În capitala Lituaniei, practic, va avea loc al 3-lea Summit al Parteriatului Estic. Va fi un bilanţ al celor realizate în cadrul acestui instrument, în politică şi în economie. Parteneriatul Estic a fost lansat în mai 2009, la Praga, fiind un capitol ambiţios al Uniunii Europene cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina şi Belarus. Acordul de asociere venea să răspundă dorinţei vecinilor răsăriteni ai UE de a se apropia de Uniune. Era, de altfel, şi în interesul UE să contribuie la dezvoltarea stabilităţii, la îmbunătăţirea guvernanţei şi la susţinerea dezvoltării economice la frontierele sale estice. Pentru asta au fost stabilite condiţii clare încă de la început. Astfel, odată cu lansarea acordului, José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei, avertiza că obiectivele de asociere politică şi integrare economică ale Parteneriatului nu vor putea fi realizate dacă ambele părţi nu vor da dovadă de o voinţă şi un angajament politic ferme. „Trebuie să investim şi mai mult în stabilitatea şi prosperitatea reciprocă. Aceste eforturi vor fi compensate rapid prin beneficii politice şi economice importante şi vor duce la o mai mare stabilitate şi securitate atît pentru UE, cît şi pentru partenerii noştri răsăriteni”, spunea Barosso.

Acum, la patru ani de la momentul Praga, oficialii din ambele părţi, atît din Uniunea Europeana, cît şi din cele şase ţări ale Parteneriatului, prezintă această iniţiativă ca pe un real succes, insistînd cel mai mult asupra promisiunii liberalizării regimului vizelor, perspectivă de care cele mai apropiate sînt Ucraina şi Moldova. În toată ecuaţia, Chişinăul are un uşor avantaj. Şi asta pentru că e considerată ca fiind partenerul estic cel mai activ şi care este predictibil în eforturile sale.

Pentru Moldova acest moment înseamnă semnalul clar de desprindere de trecutul tumultuos şi nu de puţine ori însîngerat al ultimilor 20 de ani. Sînt însă subiecţi de drept internaţionali care nu acceptă această realitate şi încearcă să planteze diverse mine pe drumul Chişinăului spre valorile europene. Aceştia speră ca, printr-o „bubuitură”, Moldova să facă „na sleva obrezanie”(la stînga împrejur) şi să rămînă în mocirla postsovietică. De accea apar, deloc întîmplător, momente precum cel din iunie, cînd Chişinăul şi Tiraspolul păreau a fi decise să intre în război.

În spatele acestora sînt grupări apropiatate Moscovei, care încă mai speră că, prin intermediul regimului separatist de la Tiraspol, pot împinge lucrurile spre vărsări de sînge, ca în 1992. Acţiuni provocatoare vin şi din partea liderilor de la Bălţi şi Comrat, care visează la independenţă. Dar, din fericire, lucrurile sînt destul de avansate în relaţia Moldovei cu UE. Există, pe de o parte, condiţii clare ca Moldova să parafeze la Vilnius Acordul de Asociere şi cel de liber schimb. Pe de altă parte, este posibil ca tot atunci să se recomande liberalizarea vizelor, care nu e exlus să se aplice chiar din 2014. Dacă liderii de la Chişinău vor reuşi să puncteze toate aceste obiective, efectele acordurilor vor ajunge şi la locuitorii din stînga Nistrului, dar şi la cei din Comrat şi Bălţi. Mai mult ca sigur, ei nu vor ezita să profite de facilităţile europene, pentru că garanţia prosperităţii s-a dovedit a fi pînă acum Uniunea Europeană, pe cînd ceea ce se cheamă Uniunea Euroasia înseamnă doar mult zgomot pentru nimic.