Mari oameni ai României

 Într-o emisiune realizată şi transmisă sîmbătă, 11 august a.c. de TVR 1 şi consacrată aniversării maestrului Dan Grigore, am avut bucuria să-l văd şi să-l ascult pe prinţul Mihai de Brâncoveanu, trăitor actualmente la Paris, şi pe care îl văzusem prima oară în urmă cu aproape 60 de ani la Ciucea. Maestrul Mihai de Brâncoveanu este dintr-o ilustră familie nobiliară românească, care descinde din celebrul neam al Brâncovenilor. Tatăl său, prinţul Constantin Brâncoveanu, a fost un pianist de mare rafinament, care, în perioada interbelică, domina prin forţa talentului său scena muzicală românească. După lovitura de stat de la 23 august 1944 şi după preluarea puterii în România de către comunişti cu ajutorul tancurilor şi armatei sovietice de ocupaţie, familia princiară Brâncoveanu a îndurat suferinţe greu de imaginat astăzi. Prinţul pianist a pierdut întreaga avere a familiei şi, împreună cu familia sa, a fost nevoit să trăiască în camere rezervate altădată servitorilor. Mai mult, pentru a cîştiga cele necesare traiului, el a fost angajat ca muncitor necalificat la o fabrică de cazane din Bucureşti. Zgomotul infernal al preselor, al ciocanelor şi al celorlalte utilaje industriale a cauzat asurzirea strălucitului pianist de altădată. Prinţul pianist Constantin Brâncoveanu avea doi copii, pe Constantin de Brâncoveanu şi pe Mihai de Brâncoveanu. După cum se ştie, după instaurarea regimului comunist în România, au avut de suferit nu numai persoanele adulte ci şi copiii acestora, cărora noile autorităţi comuniste le-au luat în mod samavolnic dreptul de a studia în licee sau facultăţi. Cunoscînd bine familia Brâncoveanu, cu care atît poetul cît şi ea s-au aflat în excelente relaţii de prietenie, Veturia Goga a intervenit şi a sugerat mamei celor doi copii un abil compromis care să permită copiilor ei să urmeze cursurile unui liceu.

La scurtă vreme după instaurarea guvernului de orientare comunistă, la Bucureşti a luat fiinţă liceul numit „Zoia Kosmodemianskaia”, unitate şcolară destinată în principal odraslelor noilor potentaţi politici ai vremii şi în care predomina studierea limbii ruse şi a istoriei şi culturii sovietice. Aşa cum avea să-mi mărturisească mai tîrziu, Veturia Goga a considerat că aceasta era singura şcoală unde n-ar fi îndrăznit nimeni să exmatriculeze nici măcar doi copii de stirpe princiară, pe considerentul că doresc să studieze limba rusă spre a-şi putea desăvîrşi pregătirea şi instruirea. Şi, într-adevăr, în pofida numeroaselor epurări şi verificări, nimeni nu a îndrăznit să le întrerupă studiile.

După absolvirea liceului, cel mare, respectiv Constantin de Brâncoveanu, a urmat cursurile Facultăţii de Limba Rusă a Universităţii Bucureşti, iar cel mic, respectiv Mihai de Brâncoveanu, a devenit student al Politehnicii din Capitală. În pofida multor greutăţi şi şicane de care a avut parte şi ea din partea autorităţilor vremii, Veturia Goga nu şi-a abandonat o clipă vechii prieteni şi ori de cîte ori i-a fost în putinţă le-a stat alături sau le-a întins o mînă de ajutor. Cunoscînd starea materială precară a familiei princiare Brâncoveanu, Veturia Goga a invitat-o pe prinţesa Brâncoveanu şi pe cei doi copii la Ciucea, unde aceştia au petrecut, lipsiţi de griji, o vacanţă nesperată. Nu-mi mai aduc aminte cu exactitate, cînd anume s-a petrecut aceasta, dar reţin că i-am văzut pe cei doi copii pe aleile şi prin curtea castelului de la Ciucea. De asemenea, datorită vîrstei mici pe care o aveam în acea perioadă, nu reţin dacă a fost vroba de o singură şedere la Ciucea sau de mai multe. Spre sfîrşitul anilor 60 ai secoului trecut, Veturia Goga a vorbit deseori de venirea la Ciucea a celor doi prinţi Brâncoveanu, ca şi de alte momente din viaţa lor. Se ştie că, la un moment dat, rudele din străinătate ale familiei Brâncoveanu au plătit autorităţilor comuniste sumele cerute pentru a permite familiei să părăsească ţara. Mama şi cei doi copii au părăsit România şi s-au stabilit în Franţa. Din păcate nu pot preciza dacă i-a însoţit şi tatăl lor – celebrul pianist distrus de măsurile de obligare a acestuia să lucreze la fabrica de cazane din Bucureşti. Veturia Goga vorbea cu bucurie că ambii prinţi Brâncoveanu au avut succes după părăsirea României. Astfel, cel mare, Constantin, bun cunoscător al limbii ruse, a ajuns profesor de limba rusă la Universitatea din Londra, unde a deţinut funcţia de şef de catedră pentru limbile slave. Cel mic, Mihai, care a dovedit din fragedă pruncie un strălucit talent pianistic, pe lîngă faptul că a concertat pe mari scene vest-europene, ajunsese la un moment dat şi redactor muzical la extrem de prestigioasa revistă „Revue de deux monde”. Revăzîndu-l, la aproape 60 de ani distanţă, pe maestrul Mihai de Brâncoveanu (foto), evoluînd alături de un alt monstru sacru al scenei muzicale româneşti, respectiv maestrul Dan Grigore, am trăit clipe de profundă şi sinceră emoţie, reamintindu-mi de perioada în care-l văzusem în pantaloni scurţi şi cu genunchii zdreliţi de năzbîtiile făcute la castelul din Ciucea.

Dr. Dan BRUDAŞCU