Curățenie de primăvară, la Iclod

Administrația locală din comuna Iclod nu are nici un asistat social care are obligația să presteze munci în folosul comunității. Asta nu înseamnă că populația nu a ieșit la obișnuitele (pe vremea asta) acțiuni de bună gospodărire a localităților.

Fiecare își face treaba în jurul casei și în fața locuinței, pe trotuar. Ceva, ceva se mișcă și în domeniul public. Gospodarii satelor au demarat lucrările de amenajare a spațiilor verzi, iar în fața instituțiilor publice din centrul de comună (Primăria, Școala Gimnazială, Căminul Cultural etc.) sunt pregătite zonele verzi. În curând la Iclod încep și plantările de flori, iar în împrejurimile localităților rurale, pădurarii aparținând Ocolului Silvic Gherla dau drumul la plantările de puieți, așa cum fac an de an la începutul primăverii. Ei au sărit în ajutorul iclozenilor și în anii trecuți, când au asigurat materialul săditor pentru zonele verzi din centrul comunei, mai ales în jurul sediului Primăriei și în Piața Unirii. Zilele trecute s-a lucrat și la curățirea șanțurilor de pe marginea drumurilor, iar în perioada următoare vor fi continuate lucrările la modernizarea trotuarelor în localitatea Iclod.

Conform tradiției, acum începe curățirea și reamenajarea pășunilor naturale. În comuna Iclod există 1300 hectare de astfel de suprafețe, unde crescătorii de animale ies deja la curățirea pășunilor și a fântânilor. Sunt „Zilele hărniciei” în cele cinci sate aparținătoare comunei Iclod, unde urmările iernii încep să dispară.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.