Ediţia critică Pavel Dan

Pavel Dan a reprezentat cea mai mare speranţă a prozei transilvănene interbelice. De la Slavici, Rebreanu şi Agârbiceanu nu mai apăruse în Transilvania un talent de robusteţea şi talentul lor. Or, Pavel Dan a afişat încă de la debut capacitatea creatoare a unui prozator al satului devenit emblematic pentru zona Cîmpiei Transilvane. Stins din viaţă la numai 30 de ani, în plină putere creatoare, Pavel Dan dispunea de toate capacităţile necesare pentru a reforma proza vremii sale şi a o aşeza pe aliniamentul modernităţii. Omul de cultură Aurel Podaru, trăitor la Beclean, a reuşit să ne ofere în acest an o surpriză de proporţii: o ediţie critică Pavel Dan în trei volume, pe care a dat-o la iveală Editura Eikon, cu o prefaţă de Andrei Moldovan. Cu cîţiva ani în urmă, adică în 2007, acelaşi tandem dăduse la iveală selecţia Literatura populară. Caiete, iar în 2009 ediţia Umbletul cuvintelor, ediţii care completau în mod fericit creaţia lui Pavel Dan cu această nouă latură a preocupărilor sale. Intitulată Opere, această serie este concepută ca o ediţie completă, însoţită de cronologie, notă asupra ediţiei, variante, note şi comentarii, indici, corespondenţă, tabloul ediţiilor, glosar, studii, articole şi recenzii, personaje şi persoane, monografii, evocări în volume, addenda etc. Este o muncă de o calificare extremă pe care Aurel Podaru a dus-o la capăt cu maximum de exigenţă, adunînd la un loc întreaga creaţie a lui Pavel Dan tipărită în volume, în periodice, în manuscris, lista traducerilor în limbi străine. Atît editorul, cît şi prefaţatorul şi-au dat interesul ca noua formă pe care au adoptat-o să fie şi cea care să răspundă la toate cerinţele şi exigenţele publicului sau specialiştilor. Materialul literar este secţionat în felul următor: primul volum cuprinde 17 schiţe şi nuvele, reprezentînd opera edită, respectiv ediţia princeps apărută în 1938, imediat după moarte, între care se numără şi romanul Iobagii-1787, cel care a obţinut premiul I la concursul de proză lansat de redacţia ziarului „România nouă” în 1937. Textul de bază a fost cel din ediţie, iar în note şi variante s-au reprodus diferenţele din periodice. Volumul al II-lea este alcătuit din lucrările rămase în periodice, dar care n-au fost incluse în ediţia din 1938. Lor li se adaugă unele texte rămase în manuscris, unele repuse în circulaţie de ediţiile Cornel Regman şi Nicolae Florescu (1976), completate cu alte texte din ediţia Sergiu Pavel Dan din 1987. În sfîrşit, volumul al III-lea este rezervat jurnalului, corespondenţei, literaturii populare culese de scriitor, urmate de studiile şi recenziile redactate de profesorul blăjean şi publicate de-a lungul timpului, la care se adaugă memoriul profesorului Pavel Dan adresat Mitropolitului greco-catolic din Blaj, prin care solicită ajutor pentru operaţia de la Viena pe care trebuia s-o sufere. Prefaţa, notele şi variantele sînt în măsură să ne ofere toate informaţiile privind evoluţia sincronă şi diacronă a scrierilor prozatorului, dar şi judecarea estetică din partea criticii şi istoriei literare de care acestea au beneficiat, impactul pe care opera l-a produs la data apariţiei asupra tabloului scrisului românesc de la acea dată, dar şi judecăţile critice de care a avut parte. Prin aceasta, opera scriitorului Pavel Dan dobîndeşte relevanţa critică pe care aceasta a marcat-o la nivel stilistic, simbolic şi mitologic, între comentatorii de marcă numărîndu-se Ion Chinezu, Vintilă Horia, George Călinescu, Cornel Regman, Eugen Ionescu (care l-a şi tradus în limba franceză în 1945), Nicolae Florescu, Constantin Cubleşan, Ion Vlad. Acesta din urmă a închinat prozatorului un studiu fundamental intitulat Pavel Dan – zborul frînt al unui destin (1986) , cel care vede în tragic o dimensiune existenţială a scrisului său, o direcţie care devine esenţială şi care aspiră spre fantastic, miraculos şi mitic, ceea ce îl apropie de mesajele literaturii sud-americane. Avem de-a face cu un scriitor care dovedeşte „forţa marilor construcţii”, dar în acelaşi timp o expresie plenară a unui realism dur al satului, care decurge din chiar structura umană a unor destine contorsionate. Cu Pavel Dan proza transilvăneană atinge marginile expresionismului şi existenţialismului, fiind perfect acomodată cu direcţiile şi curentele care alimentau ideile secolului al XX-lea. Prin aşezarea întregii sale opere între coperţile aceleiaşi cărţi, această operă îşi cîştigă nu numai monumentalitatea, ci îşi dezvăluie din plin şi izvoarele subterane din care se alimentează, specificitatea unei arte hrănite dintr-o umanitate suferindă, oferind cititorului de astăzi aspectul polifonic bogat şi divers al unei creaţii care se aliniază marilor modele ale epocii şi care înscrie literatura noastră pe aliniamentele europene cele mai înalte.

Mircea POPA