Printre egali

RADU VIDA

Aşa e omul: dornic să aibă cel puţin cît are vecinul. Dar nu-l supără nici dacă îl poate întrece. Prin muncă, şmecherii, oricum. Numai să fie primul. Cum bine spuneau latinii: primus inter pares. Cum teoria ucide practica, propun să analizăm, fie şi în treacăt, anume acţiuni ale semenilor. De aici şi de aiurea.

În bătrîna Europă circulă o…. idee, destul de periculoasă dacă stăm s-o disecăm pe îndelete. Anume organizaţii, cu ţinută de gală, papion şi păpuci de lac, cer nici mai mult nici mai puţin decît instituirea unui venit de bază. Nici comunismul, în forma lui cea mai extremă, n-a reuşit să debiteze asemenea enormitate. În Elveţia, bunăoară, urmează să se ţină un referendum (că acolo, totul trece prin consultare populară). Întrebarea e simplă: s-ar putea acorda, necondiţionat, oricărui cetăţean, că munceşte, că nu, o sumă de 2500 de franci elveţieni, echivalentul a aproximativ 2000 de euro? Înclinaţia spre visare cu ochii deschişi poate fi minunată, pînă în punctul în care acţiunea ca atare cauzează. Şi frizează patologicul.  Nimeni n-a băgat în seamă ţara cantoanelor, pentru că – vezi doamne! – nu-i în UE. Şi ce dacă? Puroiul s-a extins şi, iată, o organizaţie din Germania (Kolner Initiative Grundeinkommen e.v.) opinteşte pentru a pune în practică aceeaşi idee. Un venit acordat indiferent de nivelul de trai, fără obligaţia de a munci. Cică ar fi mai multă libertate!

Nici nu vreau să mă gîndesc ce s-ar întîmpla dacă, cumva, s-ar aplica iniţiativa în Ţărişoară. Ce înghesuială ar fi la… nemuncă! Dincolo de glumă, trebuie spus că nici iniţiativa „pachetului de bază” în sănătate, spre exemplu, nu miroase bine. Naşte inegalităţi şi inadvertenţe în ceea ce înseamnă dreptul la sănătate. E de comentat, dar, în orice caz, trebuie multă înţelepciune, pentru a nu depăşi limitele şi, totodată, pentru ca drepturile omului în acest domeniu să fie respectate. Evident că, avînd dreptul la moarte, trebuie să facem în aşa fel încît să avem dreptul şi la viaţă.

Dificultatea stă, însă, în asigurarea echităţii între cei care susţin serviciul de sănătate şi cei care doar mimează sau chiar profită de el. Dar şi în acest domeniu, egalitatea este de-a dreptul iluzorie, chiar dacă ne gîndim doar la servicii medicale asigurate pentru cei care dau şi boschetari, spre exemplu, care doar cer.

La nivel macro, însă, toată lumea ar vrea să trăiască bine, să se scalde în tot felul de facilităţi, dar, în acelaşi timp, n-ar vrea să contribuie – dacă se poate cu nimic! – la dezvoltarea generală a acestor facilităţi pentru toată lumea. Se plîngea, dăunăzi, însuşi J.M. Barroso că lumea umblă cu fofîrlica şi în UE. Evaziune fiscală şi economie subterană cît încape! Mai să nu te aştepţi de la simandicoşii europeni! Cu toate acestea, estimările spun că e vorba despre cîteva zeci de mii de miliarde de euro. În traducere liberă, cei care aleg să-şi canalizeze afacerile în zona ilegală manevrează sume mai mari decît deficitele bugetare ale tuturor statelor UE şi este mult mai mare decît bugetul anual al Uniunii. (După cum ştiţi, nici noi nu stăm rău la acest capitol. Unii spun că evaziunea a atins dimensiuni gigantice, asta însemnînd ceva prin preajma a 30% din PIB).

E greu de presupus că vreodată se va instaura egalitatea deplină între oameni. Şi, cred, nici n-ar fi bine. Asta pentru că bogaţii s-ar dezumfla în entuziasmul lor de a duce lumea înainte, iar săracii şi-ar lua nasul la purtare. Consecinţa ar fi, cu siguranţă, o lume mai dezorganizată.
Iar haosul, ştiţi dumneavoastră…