Delfinii se strigă între ei pe nume

Delfinii se cheamă între ei cu propriile lor „nume”, consideră cercetătorii universităţii scoţiene Saint Andrews într-un studiu publicat de revista National Academy of Sciences (PNAS) şi preluat de BBC.

Aceste mamifere „trăiesc într-un mediu în care au nevoie de un sistem foarte eficient de a rămîne în contact”, pentru că ele nu au niciun punct de referinţă şi trebuie să stea în grupuri unite, astfel că folosesc un limbaj unic pentru a se identifica între ele şi răspund atunci cînd aud un anumit sunet, se menţionează în studiu.

Potrivit unor cercetări anterioare, delfinii folosesc sunete concrete şi membrii aceloraşi grupuri sînt capabili să înveţe şi să emită sunete neobişnuite.

În timpul investigaţiei au fost înregistrate sunetele emise de delfinii dintr-un grup, iar ulterior sub apă au fost amplasate difuzoare pentru ca aceştia să le poată asculta, împreună cu sunete emise de alte animale pe care nu le-au auzit niciodată. Astfel s-a descoperit că fiecare dintre delfini răspund în mod repetat numai la un sunet individual, atitudine asemănătoare cu cea a oamenilor, care reacţionează atunci cînd îşi aud numele. Cercetătorii cred că delfinii şi-au dezvoltat această abilitate pentru a reuşi să se menţină într-un grup compact în vastul lor habitat marin, pentru că de cele mai multe ori nu se pot vedea între ei şi în apă nu îşi pot folosi simţul olfactiv.

Unele studii anterioare acreditează ideea că şi papagalii folosesc sunete individuale pentru a-şi chema colegii din interiorul aceluiaşi grup.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.