Optimismul pesimistului

Cum era? Mai rău de atît, nu se poate! – zice pesimistul. Ba se poate – zice optimistul. Era banc şi era bun.

Păi noi cam asta am făcut: am rîs, am înjurat şi am mai coborît o treaptă. Căci una e să rîzi şi să înveţi din greşeală şi alta e să rîzi bălăcindu-te în ea.

Ce greşeşte omul?

Să vedem, răsfoind Istoria:

– război, război, război. Între ele un chef, o beţie, a, da, romanticii mai scriau, în secret, o poezie. Savanţii tot se chinuie să descopere una şi alta, ba au şi făcut-o cu brio şi cum apare ceva epocal, cum politicienii folosesc acel ceva pentru război, pentru distrugere.

– poluare, poluare, poluare. Din ce în ce mai mare, pe măsură ce Ştiinţa şi Tehnica au avansat. Nu contează că azi se ştie ce nocive sînt poluările astea de tot felul, radioactivă, chimică, sonoră, informaţională, fizică, psihică etc., nu contează!, organismul uman nu mai rezistă, nici Natura, nici măcar mantaua de ozon a Pămîntului, care se găureşte lăsînd radiaţia cea ucigaşă să se năpustească pe noi. Oamenii nu mai ştiu spune o şoaptă de iubire, toţi ţipă, difuzoarele urlă, politicienii răcnesc la televizor, amanţii se pleznesc oriunde, îndrăgostiţii-s rari şi căzniţi, decibelii-s trăzniţi, am construit o lume ce ne agresează în orice moment.

– violenţe, violenţe, violenţe. Da, au proliferat enorm. Nu-i vorbă că şi-n Evul Mediu era periculos să circuli noaptea, aşa-i şi acum, mai mult, violenţa se petrece azi ziua în amiaza mare, ba e cu împuşcături, ba cu cuţit, ba doar cu o mitralieră cu care se trage-n şcoli sau cinematograf. În lumea foarte civilizată, după care tînjim, ba explodează o bombă simplă, ba un kamikadze ce-şi zice acum terorist.

– furturi, furturi, furturi. Ce s-a furat şi se fură? Bani, idei, timp, inimi, case, pămînturi, maşini, nave, biciclete, flori, mănuşi, avioane, pixuri, cai, cîini, blănuri, bijuterii, greble, poşete, celulare, plasme, sape, jucării, farduri, apă, şine de tren, cabluri, subsoluri, conturi bancare, secrete, libertate, încredere, vieţi.

– dihonie, dihonie, dihonie. Unde? Peste tot: în familia mică, în familia mare, în parlament, în ţară, între ţări, la serviciu, în tramvai, în tren, în magazin, în spital, între biserici, în suflet. Nicăieri şi niciunde n-a fost şi nu e pace, cu adevărat.

– urît, urît, urît. Ce-i urît? Păi astea toate: război, poluare, violenţă, furturi, dihonie! Căci toate strică echilibrul care e Legea. Cum tu, parte a întregului, să rămîi frumos într-o lume urîtă? Frumosul este echilibru absolut – spunea Brâncuşi. Şi ce dreptate avea, căci aşa e şi Adevărul, el nu poate fi niciodată doar jumătate.

Şi, ce-i de făcut? – ne putem întreba exasperaţi astăzi, dar cu optimism. De ce cu optimism? Fiindcă pesimismul este o infirmitate, o neputinţă din start, o neurastenie păguboasă care te face, instant, vlăguit, fără voinţă, fără avînt, fără încredere, fără chef, fără curaj, fără elan, fără entuziasm, deci fără energie, speranţă şi viitor.

Şi care e cheia?

Ca de obicei, lucrurile esenţiale sînt simple, o spune tot Istoria, Istoria Ştiinţei: să recunoaştem că am greşit, să asumăm, să vrem să schimbăm şi să schimbăm odată!

Cum?

Cu iubire, speranţă şi crez.

Stela-Maria Ivaneş