Liderul PNL Cluj: Incompetența Guvernului Ciolacu lovește adânc în buzunarele românilor

Liderul PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda atrage atenția că actuala situație a absorbției fondurilor europene este inacceptabilă! „Într-o perioadă în care România ar fi trebuit să contabilizeze sume importante, realitatea arată că niciun euro nu a fost absorbit din exercițiul financiar european 2021 – 2027. Este timpul să deschidem ochii și să vedem adevărul! Sub guvernarea Marcel Ciolacu, PSD nu a atras niciun euro din fondurile structurale și de coeziune. Zero. În timp ce PNL, sub conducerea premierului Nicolae Ciucă a adus în țară cele mai mari sume din fondurile europene de la aderarea României la UE: 11,3 miliarde euro. PSD se laudă cu promisiuni, dar realitatea este tristă. Cererea pentru tranșa a 3-a din PNRR, în valoare de 2 MILIARDE EURO, încă așteaptă aprobarea Comisiei Europene. Între timp, românii suferă și așteaptă soluții reale”, a spus Daniel Buda, precizând că PNL a dovedit că se poate. „Fără fonduri europene, nu există dezvoltare. Nu vrem ca PSD să dărâme tot ce am construit. Aici se vede clar diferența între Ciucă și Ciolacu: unul aduce rezultate, celălalt promisiuni goale. Trebuie să alegem o guvernare care știe să lupte pentru România, nu doar să promită!”, a punctat liberalul clujean.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.