Bustul lui Avram Iancu, dezvelit în Statele Unite ale Americii

Bustul din bronz al eroului național Avram Iancu va fi dezvelit în ziua de 25 august 2024 în Satul Românesc din orașul Canton, statul Ohio, din Statele Unite ale Americii, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea revoluționarului român. Inițiativa aparține Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România, în special președintelui Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – filiala Detroit, Gheorghe Chindriș. Soclul este realizat de Biserica Greco-Catolică Sf. Elena din Cleveland și preotul Petru Stane din Mihalț, Alba, care va ridica și casa lui Avram Iancu.

Anunțul a fost făcut pentru ziarul Făclia de președintele Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România, Tiberiu Groza, care a mai precizat că opera de artă a fost realizată pe cheltuiala proprie de către președintele Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – Filiala Detroit, Gheorghe Chindriș. Monumentul va fi inaugurat de către președintele Gheorghe Chindriș în cadrul Festivalului Românesc din Statele Unite ale Americii, organizat în Satul Românesc din orașul american Canton. La eveniment vor mai participa reprezentanți ai Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România și din America, ai Asociației Maramureșenilor din Cluj, ai publicațiilor Curentului internațional, și Ziarul Michigan Acasă, ai Radio Diaspora și ai televiziunii din Montreal Canada.

Satul Românesc se întinde pe o suprafață de 22 de hectare unde românii din Statele Unite ale Americii intenționează să desfășoare un proiect dedicat Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Potrivit acestui proiect în Satul Românesc ar urma să se ridice câte o casă reprezentativă pentru fiecare provincie românească (Banat, Crișana, Maramureș, Basarabia, Bucovina etc.).

După cum ne-a declarat președintele Tiberiu Groza, până în prezent, în Satul Românesc s-a reușit construirea unei biserici din lemn și a două porți, toate în stil maramureșean. De asemenea, s-a reușit ridicarea fundației casei lui Avram Iancu și în continuare se lucrează la ridicarea acesteia. Acum, prin implicarea președintelui Gheorghe Chindriș va exista și bustul revoluționarului Avram Iancu. Bustul a fost realizat din bronz de către sculptorul Cristian Bota din Cernăuți, în vârstă de 28 de ani. 

Tia SÎRCA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.