Social democrații clujeni își aleg noii lideri

Social democrații clujeni s-au reunit miercuri, în cadrul ședinței Consiliului Politic Județean PSD Cluj, ocazie cu care au stabilit organizarea în 10 august a alegerilor la nivelul organizației județene și a delegaților pentru congresul național PSD ce va avea loc în data de 24 august. 

Postul de președinte al organizației a rămas vacant după ce, în iunie 2016, în contextul rezultatelor slabe de la alegerile locale, Remus Lăpuşan şi-a înaintat demisia din fruntea PSD Cluj. De atunci, conducerea organizaţiei a fost asigurată la nivel interimar de diverse persoane controversate. Din ai 2023, funcția de președinte interimar a fost preluată de Vasile Dîncu.

Alegerile în cadrul PSD Cluj sunt deosebit de importante pentru că de rezultatul acestora depine soarta acestei filiale în următorii ani. Social democraţii clujeni speră ca acest proces de alegeri să ducă la consolidarea organizaţiei judeţene pentru a deveni prima forţă politică în judeţul Cluj. Până acum nu și-a anunțat nimeni intenția de a candida pentru vreuna dintre funcţiile din cadrul PSD Cluj. La nivelul organizaţiei județene, cel mai probabil, e posibil ca în funcţia de preşedinte să fie validat actualul lider interimar al social democraţilor clujeni, Vasile Dîncu. Totodată, nu este exclusă intrarea în competiţie a lui Remus Lăpușan. Pentru PSD Cluj obiectivul principal îl constituie obţinerea la nivel judeţean a unor rezultate bune la alegerile parlamentare din acest an şi a celor prezidenţiale. Unele surse suțin că e posibil ca în cadrul conferinței județene Vasile Dîncu să fie validat președinte iar Remus Lăpușan să fie ales prim vicepreședinte. O parte dintre social democrații clujeni spun că Remus Lăpușan a avut un rol deosebit se important la alegerile din iunie și că rezultatele relativ bune obținute de PSD la cele două scrutine i s-au datorat în mare măsură.

„Urmează o perioadă de stabilitate pentru echipa PSD Cluj.  În ultimii 4 ani, am reconstruit ceea ce înseamnă organizația județeană, am revitalizat comunicarea cu membrii și am promovat transparența în deciziile noastre. În urma alegerilor locale, am demonstrat că această echipă reprezintă un potențial și o alternativă reală pentru politica clujeană și câștigarea alegerilor în anul 2028.  În ceea ce privește conferința județeană, acest proces democrat este unul important, pe care, cu siguranță mulți l-au așteptat. Alegerea conducerii reprezintă un demers esențial pentru închegarea și consolidarea organizației, oferind membrilor noștri oportunitatea de a se exprima și de a contribui la stabilirea direcțiilor viitoare ale partidului,” a declarat secretarul executiv al PSD Cluj, Alexandru Cordoș.

 

PSD Cluj a transmis că reuniunea județeană de alegeri va fi un moment cheie pentru reconfirmarea echipei de conducere, care va avea rolul de a ghida organizația în următorii ani, cu obiectivul de a consolida poziția PSD Cluj pe scena politică locală și națională.

 

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.