Cedînd la… retrocedări

RADU VIDA

Am vorbit în editorialele noastre de restitutio in integrum. Un mare jaf şi o idee cît se poate de nefericită. Nu reluăm. Retrocedările, însă, îşi continuă (nestingherite, se pare) avatarul. Din problemă naţională a devenit una internaţională, pe urmă show în direct cu torţionari moderni şi, acum, umor. Negru. Observaţi, vă  rog, că n-am spus „în final”, pentru că, se pare, oameni de bine din această republică, opozanţi de dragul opoziţiei, nu vor ca lucrurile să înceteze.

Să vedem!
Cu toate că e loc comun, trebuie să amintim că retrocedările durează de… 23 de ani. Cartea Recordurilor ar trebui să se sesizeze şi să ne înscrie acolo. La termene de mare respiraţie. De 23 de ani, vasăzică, tot dăm şi dăm… Şi nu dăm numai ce a fost luat pe nedrept. Poate că pe unii, nepreocupaţi de fenomen, îi va mira afirmaţia. În treacăt fie spus, o parte din marii pungaşi ai României s-au născut în focul retrocedărilor aşa-ziselor averi confiscate abuziv. Dar vin şi întreb: ce s-a luat abuziv din atîtea unităţi industriale noi sau din temelii reconstruite? Cine a suferit pentru ca un anume sistem să tehnologizeze o industrie naţională, pentru ca alţii s-o distrugă? Cine a abuzat de pămînturile IAS? Dar de animalele crescute acolo? Şi, mai ales, cine de la cine a luat aşa ceva?

Cum mulţi dintre foştii proprietari erau oale şi ulcele, s-a trecut la urmaşi. Ei, aici e aici! Şi-i  tot abuz, ca să ne exprimăm eufemistic. Avocaţi cu chip de înger şi bărbuţă de diavol, aciuaţi prin preajma Puterii, au „găsit” tot felul de urmaşi, care nici că ştiau pe unde s-ar afla proprietăţile revendicate. Unu-doi martori să fie, şi lucrurile s-au aranjat. Cum?  În instanţe mincinoase şi cu complicităţi notorii. Sigur, în detrimentul altora, oameni nevinovaţi, care au obţinut „repartiţii” după o Lege.

Nu discut decît situaţia din judeţul Cluj, cu toate că n-am nici un dubiu: nici alte zone ale ţării n-au fost scutite de asemenea potlogării. Zeci, sute, mii de oameni au fost daţi afară din case, pentru a se… ceda imobile, pămînturi, dispensare medicale, creşe, şcoli, biblioteci, toate în favoarea unor escroci (cei în drept şi cu acte în regulă n-au de ce să se simtă lezaţi). Şi, după cedare, s-a… retrocedat vînzării rapide, acoperirii urmelor şi pierderii deciziilor. Fiecare guvern a venit cu variantă proprie şi termene dintre cele mai fanteziste. Şi poate că s-ar fi găsit oameni de bună credinţă, care să aplice principiile Dreptului.  În interior, însă, avem cozi de topor, ca nimeni alţii, iar în exterior… Ei bine, aici Comisia Europeană a Drepturilor Omului dictează. E limpede că îi favorizează pe unii şi-i nedreptăţeşte pe alţii. Dar e mai bine să sufere România de două ori (cînd s-a luat şi cînd s-a retrocedat) decît odată! Asta aşa, că tot sîntem naţiune de mîna a doua.

Acum avem o nouă încercare. Cică trebuie să se termina bîlciul pînă în 2017. (Cînd – aţi ghicit! – termenul se va prelungi. Asta, pentru că întotdeauna va fi de furat dintr-o ţară ca a noastră). În natură, în puncte, în bani sau la licitaţie, matrapazlîcurile vor continua.

Pentru că: n-ar trebui să se ia în calcul sute şi sute de hectare pentru mănăstiri, spre exemplu. Vremurile s-au schimbat, ţăranul, chiar dacă există, nu mai poate fi păcălit (citiţi: exploatat!). Cei din ţară, ca şi cei din străinătate, au avut suficient timp pentru a acţiona. Iar o ţară nu poate trăi numai din vînzări, cumpărări, cedări şi retrocedări. Trebuie dreaptă cumpătare. Linişte.
Şi trebuie şi muncit!