Prof. univ. dr. Vasile Muscă: Fără un Program de Țară, România nu solidarizează, azi, generația capabilă de progres național 

Prof. univ. dr.  Vasile Muscă de la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universitatii „Babeș-Bolyai” și-a exprimat convingerea că România nu solidarizează, azi, generația capabilă de un mult așteptat progres național, pentru că nu are un Program de Țară, în cadrul conferinței intitulate ”Considerații pe marginea ideii de generație cu privire specială la generația ardeleană a lui Lucian Blaga și D.D.Roșca”, susținute la sediul Fundației culturale și de caritate pentru protecția patrimoniului cultural național «Carpatica», care a lansat, recent, un vast proiect, sub genericul ”Academia comunicării dintre generații”.     

”Coeziunea unei generații se realizează, de cele mai multe ori, în jurul unui eveniment istoric, deschizător de o nouă epocă. Avem cu aceasta, cred, și răspunsul cel mai simplu, nesofisticat, la întrebarea presantă: de ce cei de azi nu formează o generație propriu-zisă deși printre reprezentanți se numără și persoane cu o dotare excepțională. Lipsește acel liant, legătura de solidaritate dată de un mare eveniment istoric care stă la temelia unei generații. Pe scurt și în final, România nu dispune azi de un program de țară, cum a fost la un moment dat în istoria noastră, realizarea Marii Uniri, un program cu efect mobilizator puternic pentru toți cei din zilele noastre” a evidențiat prof. univ. dr. Vasile Muscă.

Potrivit universitarului clujean, datorăm generației transilvănene Lucian Blaga – D.D. Roșca contribuții majore în afirmarea idealurilor naționale.

”Născuți printr-o întâmplare a sorții, în același an 1895, Lucian Blaga (n.r.: 1895-1961, poet, filozof, eseist, dramaturg) și Dumitru D. Roșca (n.r.:1895 -1980, filosof, istoric al filosofiei; principala operă: Existenţa tragică. Încercare de sinteză filosofică, premiul „Gheorghe Asachi” al Academiei Române, 1935) fac parte, biologic și cultural din aceeași generație. Împreună cu ceilalți «mari» ai generației lor – Constantin Rădulescu Motru, Ion Petrovici, Petre P. Negulescu, dintre cei mai vechi și Tudor Vianu, Mihai Ralea, Mircea Florian, dintre cei mai noi – au scris cu toții unul dintre cele mai valoroase și mai consistente capitole din istoria filosofiei și a culturii românești”, a arătat profesorul Vasile Muscă.

”Generația nu constituie doar forma originară de solidaritate umană care grupează indivizii aproximativ de aceeași vârstă într-o unitate de viață întemeiată, în primul rând, biologic. Dincolo de această destinație biologică de a asigura continuitatea și stabilitatea vieții, noțiunea de generație trimite, ca supremă consacrare a sa, la ideea de creație culturală. Pe scurt, generația nu e doar fapt bilogic ci și act de cultură”, a explicat profesorul universitar, adăugând:”Tudor Vianu consideră că generațiile indică «solidarități între oamenii care, trăind în aceeași vreme, oricare ar fi vârsta lor, nutresc aceleași aspirații și colaborează la aceeași operă. Existența generațiilor de creație este unul din aspectele cele mai caracteristice ale societăților civilizate. În societățiile primitive, împărțirea populației pe vârste are o rigoare inflexibilă. (…) Cine aderă la generația sa, cine își unește sforțările sale cu ale tuturor contemporanilor pentru rezolvarea unora din problemele timpului, împlinește o înaltă și o mare parte din datoria sa umană, deși nu pe cea mai înaltă și nici întreaga datorie pe care și-o poate recunoaște un om».

Profesorul Vasile Muscă a afirmat că ”ideea de generație comportă și un aspect conflictual (…) Într-un moment istoric dat, spațiul vieții sociale active poate fi disputat de mai multe generații și atunci între indivizii care le compun se naște ca o formă a ciocnirii noului cu vechiul, „fenomenul numit al conflictului dintre generații”.

”Împreună cu generația lor, cei doi mari gânditori ardeleni, Lucian Blaga și Dumitru D Roșca, au traversat un secol răvășit de mari convulsii sociale – este suficient doar să amintim de cele două războaie mondiale care au schimbat radical cursul istoriei omenești – au înregistrat cu sensibilitate mutațiile pe care aceastea le-au produs atât în planul vieii materiale cât și spirituale. Prin filosofia lor, au reacționat în fața acestora cu o conștiință vie, de o responsabilitate mereu trează. Dar, evenimentul care a marcat definitiv profilul spiritual al întregii generații a fost sfârșitul Primului Război Mondial, care a adus cu sine realizarea unității statale a tuturor românilor în formula României Mari. „Generația Marii Uniri” a fost și prima prinsă într-o campanie, într-adevăr serioasă, de europenizare a țării și culturii românești. „Până atunci, predecesorii și noi, tinerii intelectuali ardeleni, nu visam decât Unirea cu Țara – mărturisea D.D.Roșca, menționând apoi: ”Am înțeles că venise momentul, că noi eram cei obligați să depășim nivelul cultural de până atunci al României, să-i lichidăm dacă va fi posibil, restanțele, să-l aducem oarecum la zi. Îmi amintesc că în primii ani de Universitate, în planurile și discuțiile cu prietenul meu Blaga, mereu revenea și dorința de a face ceva care să depășească ceea ce fusese până atunci. Dar, pentru aceasta, trebuia să ne creăm întâi pe noi înșine. Să căutăm să rămânem în cetățile de mare cultură cât mai mult, obișnuia să exclame Blaga, să ne întoarcem acasă la 40 de ani deplin formați. Marea obligație a generației noastre era de a deveni una din generațiile românești europene a vremii”.

”Generația ꞌ27, din care au făcut parte Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, a răspuns unei întrebări ”obsesive”:  «Cum poate fi cineva mare venind dintr-o cultură mică?» Răspunsul lor a fost unul simplu: schimbând cultura. Și mulți dintre ei au ales calea exilului exterior în marile culturi: Eliade, Cioran, Eugen Ionescu dar și George Enescu sau Constantin  Brâncuși. Pentru cei rămași s-a oferit calea exilului interior. Să-i pomenesc aici doar pe Lucian  Blaga, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu. În esență însă, trecând de la Generația Marii Uniri la Generația ꞌ27, sarcina culturală a momentului a rămas în linii mari aceeași: integrarea și afirmarea europeană a culturii românești”, a subliniat universitarul clujean.

El a abordat și aspecte privitoare la conflictul dintre generații: ”Viața socială a unei epoci istorice este disputată de existența concomitentă în cadrul spațiului social activ al aceluiași timp istoric a mai multe generații în acțiune. Prezența lor în același timp transformă scena socială, în anumite momente într-o arenă de luptă. Împrejurarea că în același timp și spațiu social întâlnim reprezentanți ai mai multor generații – de la două la trei, uneori chiar patru -, nu constituie doar o realitate ci uneori reprezintă chiar o necesitate. Este vorba de punctul sensibil extrem în care diferențele grupurilor de vârstă evoluează către opoziții, ca în cele din urmă să poată degenera în conflicte. Între indivizii care le compun se naște atunci ca o formă a ciocnirii dintre nou și vechi, fenomenul numit al conflictului dintre generații, ca o altă față a relației dintre ele. Dar, această simultaneitate a generaților explică și posibilitatea colaborării dintre ele în vederea realizării unor țeluri comune întregii omeniri ca atare. Dar, pe lângă acest aspect de conflict există și un altul, mai important în concepția mea, în relația dintre generații: colaborarea în vederea înfăptuirii aceluiași deziderat al momentului istoric. Acesta are un puternic caracter paideutic, ca un model în acest caz impunându-se relația dintre părinți și copii: generația mai tânără învață din patrimoniul de viață acumulat de generația mai în vârstă, cei mai tineri se împărtășesc din experiența trăită de cei mai bătrâni. În această relație se naște un fel de competiție în care cei de mai târziu trebuie să ajungă să știe, nu doar tot ceea ce știu cei de dinaintea lor, ci chiar mai mult, adică să-i depășească. Relația didactică de învățare care leagă generațiile oferă cadrul prielnic nu doar pentru a conserva cunoașterea deja dobândită ci și de a o continua depășind-o. Modelul relației tată-fiu asigură continuitatea învățării și cazul cu totul special al legăturii dintre un magister și discipolii săi”.

”Generațiile se disting, ca atare, nu prin ceea ce le leagă ci mai ales prin ceea ce le separă, datorită sarcinii inconfundabile, proprii fiecăruia dintre ele. Însă, conflictul dintre generații se poate muta în cadrul aceleiași generații, între membrii acesteia. Mi se pare aspectul cel mai grav. Conflictul există nu doar ca o necesitate a relației dintre generații. El și-a făcut loc și între membrii aceleiași generații, se justifică mai cu seamă prin motive subiective, inter-individuale și nu are în spate cauze obiective. (…) În interiorul fiecărei generații asistăm la o adevărată cursă între membrii ei. Aceștia au cu toții același obiectiv start în viață, fiecare pornește de la același nivel al condițiilor pe care istoria le oferă. Diferențierile se produc ulterior. Meritele și munca lor îi înalță pe unii, puțini, tot mai puțini, cu mult deasupra și înaintea celorlalți. Este fără îndoială, neplăcut pentru cineva să constate că, atunci când nu intervine norocul, în spațiul de mișcare al aceleiași generații, unii au reușit să meargă înainte atât de departe, în timp ce alții, în urma lor, rătăcesc fără busolă la poalele acelor munți ale căror vârfuri cei dintâi le-au cucerit deja. Nu se pot invoca nici un fel de circumstanțe care au favorizat pe unii în defavoarea altora, în principiu ele au fost aceleași. Motivul care ne ajută să înțelegem această situație stă în împrejurarea că nici o generație nu este un câmp, un plan uniform, ci formează o ierarhie, în care fiecare membru al ei ocupă o anume treaptă valorică. Astfel, se constituie piramida pe care o alcătuiește orice generație în funcție de talentul și munca, de activitatea creatoare a celor care o formează. În cei rămași mai jos și mai în urmă se pot naște sentimente de invidie sau mai bine zis resentimente, de obicei, într-o bogată gamă de manifestare. Resentimentarii de tot felul, mâncați de ambiții fără acoperire în rezultatele strădanilor lor, sunt cei care deranjează atmosfera unei generații ca solidaritate culturală. Astfel, în locul unor sentimente de colaborare și prietenie se nasc resentimente de ură și dușmănie care, de obicei, înveninează atmosfera calmă de solidaritate într-o generație”.

”A mai rămas încă o ultimă întrebare în legătură cu problemele puse în discuție până acum. Este vorba de o întrebare cu adevărat sensibilă, poate chiar deranjantă, pe care tocmai din acest motiv am împins-o la sfârșit. De ce anume cei intrați în câmpul vieții active de la noi după 1989 nu reușesc să conteze ca o generație. Fără îndoială că o asemenea afirmație este de natură să producă grave supărări, chiar dușmănii. Cei vizați au beneficiat de niște avantaje pe care nu mulți din cei dinainte de ꞌ89 s-au bucurat. Au dobândit niște doctorate strălucite uneori la cele mai vestite Universități ale lumii, posedă formații profesionale temeinice confirmate de numeroase succese și realizări (descoperiri, cărți, invenții etc), unii au făcut deja dovada unui viitor promițător fiind de pe acum niște adevărate personalități. Și totuși nu putem vorbi despre ei ca generația celor de la ꞌ89. Lipsește un factor esențial care nu permite acea coagulare de individualități, care formează forța unei adevărate generații. Este cadrul social, absolut necesar, stimulent al unui mare ideal național, sau cum se zice astăzi, un mobilizator program de țară. Deocamdată acestea lipsesc”, a punctat profesorul Vasile Muscă.

***

În anul 2012, în timpul mandatului acad. prof. univ. dr. Ionel Haiduc la conducerea  Academiei Române, editura instituției a publicat, in memoriam, opera filosofului D. D. Roșca. Ediția a fost îngrijită de prof. univ. dr. Vasile Muscă, asistent al marelui filosof la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

***

În 2015, fiica filosofului D. D. Roșca, Marina Preda, a inaugurat „Muzeul filosofului D. D. Roșca”, la Săliștea Sibiului, care poate fi vizitat gratuit, în lunile de vară.

***

Din 1998, Casa copilăriei poetulului și filozofului Lucian Blaga, din Lancrăm (15 kilometri de Alba Iulia), oferă vizitatorilor o incursiune în viața familiei prestigiosului Blaga, care a lăsat moștenire culturii naționale, alături de creațiile literare, și trei opere filosofice monumentale: Trilogia Cunoașterii (1943), în trei volume: Eonul dogmatic, Cunoașterea luciferică, Cenzura transcendentă; Trilogia Culturii (1944), în trei volume: Orizont și stil, Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii; Trilogia valorilor (1946) – Știință și creație, Gândire magică și religie, Artă și valoare.

 Carmen FĂRCAȘIU