776 îC

RADU VIDA

  Fiecare dintre noi ar trebui să fie onorat, mîndru şi umil, totodată, pentru că face parte dintre cei 4 miliarde care urmăresc Jocurile Olimpice de la Londra. Mai sînt încă 3 miliarde, care n-au nici ce mînca, nici ce vedea. Şi, probabil, nici nu ştiu că, astăzi, există întreceri de anvergura Jocurilor  (E drept, maieul e mai aproape de corp decît cămaşa. Aşa că ar trebui să ne pese de ce şi cum cu Referendum-ul. De la noi. Numai că bătălia pentru „serviciul” altora şi nu pentru mai-binele nostru, jegul discuţiilor interminabile şi absurditatea atacurilor la adresa noastră pînă la urmă, au provocat greaţă. Şi dispreţ pentru cei cărora le-am delegat puterea. Aşa că…)

Ne-au orbit luminile începutului şi, realmente, ne-a dat gata spectacolul inaugural. E drept, luciditatea a tras cortina şi a dezvăluit faptul că – regizorul?  politicul? sau doar un patriotism rău înţeles? – Marea Britanie şi-a prezentat lumii destul de trunchiat istoria. Ba, pe ici pe colo, a chiar falsificat-o! Nu contează. Naţiile mari îşi pot permite să ‘’rotunjească colţurile’’ şi să prezinte o imagine deformată a realităţii. N-au suflat un cuvînt despre cît de multe războaie au iniţiat, cîte ţări au cucerit şi cum şi-au alcătuit Commonwealth-ul. Nici că americanii le-au dat  cea mai usturătoare lecţie de libertate şi i-au bătut măr, alungîndu-i de pe pămîntul nou, cucerit de la alţii. Sigur, după ce englezii le-au oferit, pe tavă, deliciile revoluţiei industriale ce avea să schimbe atît Regatul Unit cît şi lumea întreagă.

E drept că a trecut ceva vreme din anul 776 îC. Atunci, Hercule i-a chemat pe fraţii  săi la o întrecere, la care însuşi Zeus asista, zice. Şi fastul n-a lipsit de la competiţie. Grecii puneau de cîte un armistiţiu la fiecare 4 ani, pentru ca băieţii, şi numai băieţii născuţi liberi, să poată veni  pe Cîmpiile de la Olimpia. Fremătau coloniile şi trimiteau pe cei mai puternici atleţi. Spania, Italia, Libia, Egipt, Ucraina, Turcia… Lumea de atunci…

Zilele acestea n-a fost armistiţiu. Unele naţii, care se fălesc cu demonstraţii de sportivi de renume, au militari de ocupaţie în Afganistan, Transnistria, Iraq, Ciad, Osetia  şi cizma lor calcă pe ce-i mai drag omului: libertatea! Cu sau fără masca politicului, armatele de ocupaţie fac legea. Şi seamănă ura între semeni. În ipocrizia lor, însă, politicienii au trimis ‘’mesagerii păcii’’ la Olimpiadă.

Dar, e posibilă şi existenţa unui frumos al urîtului. Sportivii au venit la Londra cu inima deschisă. Şi, prin tot ceea ce fac, încearcă să dea uitării acel ruşinos an 339 DC, cînd împăratul Teodosius a considerat corupte jocurile şi le-a interzis. Urîtul stă, în continuare, în cotloane şi macină gînd de uciganie. Frumuseţea întrecerilor este mereu umbrită de prezenţa atîtor militari, lunetişti, poliţişti, agenţi secreţi… Asta pentru că, ziceam, în ungherele întunecate ale planetei oameni răi visează la orgii carnale. Atentate. Sînge. Crime. Şi ameninţă cu acte de terorism.

Acum, în 2012, unii arată spre alţii cu degetul şi-i acuză pe alţii de lovitură de stat. Uită de Iugoslavia, de Panama, de Sudan sau Congo, de Iraq. Şi, din păcate, răzbunarea stă la pîndă. Umbra al-Qaida se întinde peste întreg Occidentul. Şi nu numai. Zeul Ares nu poate ajunge la sportivii olimpiadei. Dar bîntuie prin lume. Şi-l sfidează pe Pierre de Coubertin. Uriaşa maşinărie a istoriei – armele de toate felurile – nu stă în loc. Huruie. Şi se lasă placată cu aurul, argintul şi bronzul medaliilor, cucerite în numele întrecerii paşnice.
Păcat!