50 de ani de tradiție. Wörwag Pharma își continuă dezvoltarea

Anul 2021 a marcat pentru compania farmaceutică Wörwag Pharma o jumătate de secol de existență și tot atâția ani investiți în umanitate, apropiere și responsabilitate, valori tradiționale pe care compania s-a bazat încă de la înființare. În ultimii doi ani a reușit să gestioneze cea mai provocatoare perioadă din istoria recentă, pandemia de coronavirus, și să se adapteze rapid schimbărilor cu promisiunea de a rămâne și în următorii 50 de ani împreună pentru o sănătate mai bună.

Privind în perspectivă, a fost important pentru noi să definim un obiectiv ambițios și să-l exprimăm în cifre concrete. Acest obiectiv este să ajungem la vânzări de 700 de milioane de euro până în 2030. Este clar că, pentru a atinge acest număr, trebuie să conlucreze diferite scenarii optime. Cu siguranță nu este un obiectiv ușor de atins, dar este realizabil”, declară Jochen Schlindwein, CEO-ul companiei Wörwag Pharma.

Cu 50 de ani de experiență, avem destule motive să fim curajoși și să spunem cu încredere: Da, putem să atingem obiectivele strategiei noastre”, adaugă Gerhard Mayer, CFO-ul companiei.

O farmacie de cartier cu viziuni mărețe

Povestea Wörwag Pharma a început la sfârșitul anilor ’60 cu tânărul farmacist Dr. Fritz Wörwag și cu a sa ”Stadt-Apotheke”, o farmacie în Stuttgart-Zuffenhausen, pe care nimeni nu o vedea devenind nucleul pentru ceea ce astăzi este o companie în continuă expansiune. După ce a descoperit beneficiile benfotiaminei în tratamentul unor afecțiuni neurologice și al complicațiilor diabetului zaharat, Dr. Fritz Wörwag a dezvoltat ideea unei companii farmaceutice care să le ofere oamenilor posibilitatea de a se bucura în viață de sănătate și stare de bine datorită unor medicamente la standarde înalte de calitate și eficacitate. Tot atunci au fost lansate primele activități de marketing, la scară foarte mică. Așa a apărut Wörwag Pharma, în anul 1971.

Începând cu anul 1981, după achiziționarea mai multor medicamente cu compoziție în minerale, accentul a fost pus pe cercetarea magneziului și pe produsele farmaceutice pentru tratarea bolilor musculare și cardiovasculare. Dr. Fritz Wörwag a fost întotdeauna convins că mineralele și vitaminele ar putea îmbunătăți sănătatea oamenilor și a început să modeleze expertiza companiei în domeniul biofactorilor.

Patru ani mai târziu, în 1985, au fost achiziționate primele medicamente pentru terapia neuropatiilor, fiind stabilită o altă etapă care avea să devină forța motrice a companiei. În 1992, portofoliul din această gamă a fost completat de alte produse farmaceutice care au făcut ca Wörwag Pharma să se impună ca un specialist în diabetul zaharat și complicațiile sale, în special în neuropatia diabetică.

În 35 de țări de pe cinci continente

Fritz Wörwag a fost suficient de încrezător pentru a construi rapid o forță de vânzări în statele federale germane, fiind și unul dintre primii antreprenori de pe piața farmaceutica a Europei de Est.

Primul birou Wörwag Pharma peste granițele Germaniei a fost deschis în Budapesta, Ungaria, în 1993. Această intrare a fost apoi urmată într-o succesiune rapidă de multe piețe noi din Europa Centrală și de Est în anii ‘90, întărind și mai mult extinderea internațională a Wörwag Pharma în această regiune. După Bulgaria, Cehia si Rusia, România a fost, în toamna anului 1997, a cincea țară din extinderea internațională a companiei. Anii 2000 au venit atât cu o schimbare în managementul companiei, cât și cu un avânt al internaționalizării, nu doar spre Balcani, ci și spre Asia și America Latină.

De la înființare și până în prezent, compania a crescut continuu, ajungând să opereze în 35 de țări de pe cinci continente. Astăzi, compania este condusă de Jochen Schlindwein, CEO și Gerhard Mayer, CFO. Obiectivul lor este de a stimula în continuare direcția de dezvoltare a Wörwag Pharma, păstrând în același timp valorile afacerii de familie.

Wörwag Pharma România, cu sediul central la Cluj-Napoca, în topul volumului de vânzări

Sub coordonarea Norinei Gâvan, CEO-ul Wörwag Pharma România, traseul companiei pe piața românească a fost unul constant crescător, peste media pieței farmaceutice. De aproape zece ani, Wörwag Pharma este pe locul 25 dintre cei peste 270 de producători de medicamente înregistrați în România, conform cercetărilor Cegedim. În cadrul grupului, astăzi, firma din România ocupă poziția a treia ca volum de vânzări, după Rusia și Germania. Sediul central din România se află în Cluj-Napoca.

În 1997, m-am întors în țară după un stagiu de doctorat la University of California în San Francisco, în cadrul Clinicii de Dermatologie, în specialitatea biochimie a pielii, în absorbție percutanată. Nici nu mă gândeam pe atunci că voi ajunge într-o poziție de top management. În noiembrie 1997 am fost primul angajat al companiei germane Wörwag Pharma în România. Povestea noastră împreună continuă și astăzi”, povestește Norina Gâvan, CEO-ul Wörwag Pharma România.

Calitate înaintea cantității”
Portofoliul de produse Wörwag Pharma în România cuprinde, în principal, medicamente utilizate în tratamentul afecțiunilor asociate diabetului, cum este neuropatia diabetică, precum și în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare și neurologice. Paleta este completată de biofactori, produse farmaceutice pe bază de minerale, oligoelemente și vitamine, medicamente destinate reducerii riscului de apariție a bolilor asociate stilului de viață, precum și tratamentului acestora.
Produse în Germania, medicamentele Wörwag Pharma sunt realizate conform devizei „calitate înaintea cantității”. Toate substanțele active provin doar de la fabricanți acreditați
good manufacturing practice. Planurile de viitor ale companiei includ lansarea, în următorii doi ani, a trei noi medicamente fără prescripție, aflate în prezent în procedura de înregistrare.


Investiție în proiecte educaționale

Wörwag Pharma România este implicată în activități de educare a persoanelor cu diabet zaharat și a profesioniștilor din domeniul sănătății, pentru creșterea gradului de conștientizare a neuropatiei diabetice, de prevenție a piciorului diabetic și de reducere a numărului de amputații. Până în prezent, compania a organizat peste 350 de simpozioane, a participat ca expozant la peste 700 de congrese și conferințe naționale în domeniul sănătății și a dezvoltat o serie de proiecte speciale dedicate tinerilor medici și farmaciști.

Anul trecut, pentru a veni în sprijinul studenților farmaciști, compania a lansat un program de susținere și orientare profesională dedicat acestora: WÖRWAG STARt UP. Programul își propune să le ofere viitorilor farmaciști acces la programe de orientare profesională de cea mai bună calitate, experiențe care să completeze cunoștințele acumulate în facultate și o perspectivă completă despre profesia de farmacist.

În 2021, cu ocazia aniversării de 50 de ani, Wörwag Pharma România a demarat campania educațională „Biofactori pentru sănătate”, ce cuprinde webinarii adresate atât profesioniștilor din domeniul sănătății, cât și pacienților și publicului larg.

50 de ani împreună pentru o sănătate mai bună – aceasta a fost motivația Wörwag Pharma până acum și rămâne promisiunea companiei pentru viitor.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut