Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că este de acord să suspende bombardamentele împotriva Iranului timp de două săptămâni şi că este pregătit pentru o încetare a focului dacă Teheranul redeschide „complet” strâmtoarea Ormuz, de o importanţă vitală, notează AFP.

„În urma discuţiilor cu premierul Shehbaz Sharif şi mareşalul Asim Munir, din Pakistan, în cursul cărora mi-au cerut să suspend intervenţia militară prevăzută în această seară împotriva Iranului şi cu condiţia ca Republica Islamică Iran să accepte deschiderea completă, imediată şi sigură a strâmtorii Ormuz, accept să suspend bombardamentele şi atacurile împotriva Iranului pentru o perioadă de două săptămâni”, a scris preşedintele american pe platforma sa Truth Social, cu puţin peste o oră înainte de expirarea ultimatumului său.

Liderul republican ameninţase mai devreme în cursul zilei că va eradica „o întreagă civilizaţie” dacă Iranul nu redeschide strâmtoarea Ormuz.

Cel mai recent ultimatum dintr-o serie de ultimatumuri lansate de Donald Trump Iranului şi respinse în mod repetat, i-a dat Teheranului termen până la ora 20:00, ora Washingtonului (miezul nopţii GMT), pentru a redeschide pasajul maritim strategic, prin care înainte de război trecea 20% din petrolul mondial.

„Va fi un armistiţiu reciproc!”, a adăugat Trump, potrivit căruia Statele Unite „şi-au atins şi depăşit deja toate obiectivele militare” de la lansarea atacurilor americano-israeliene pe 28 februarie.

De asemenea, el a raportat discuţii „foarte avansate” în vederea unui acord de pace „pe termen lung” cu Iranul, care a prezentat „o propunere în 10 puncte” ce „constituie o bază viabilă pentru negocieri”.

Și Israelul a acceptat armistiţiul cu Iranul, a declarat marţi pentru AFP un oficial al Casei Albe, sub protecţia anonimatului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.