Teatrul de Păpuşi “Puck”

Hansel şi Gretel”, eterna iubire dintre fraţi

Frumoasa poveste a peripețiilor lui Hänsel și Gretel în pădurea fermecată, scrisă de Frații Grimm va fi prezentată în acest weekend la Teatrul de Păpuși „Puck” în două variante, atât în limba română, cât și în maghiară (sâmbătă 9 februarie, 11.00; regia Varga Ibolya).

Duminică 10 februarie, de la orele 11. 00 și 12.30, se va juca varianta în limba română a spectacolului „Hänsel și Gretel”. Mesajul foarte înălțător al poveștii este solidaritatea și iubirea de frate care poate să învingă forțele malefice. În prima parte a poveștii, acestea sunt reprezentate o dată de mama vitregă, iar în a doua parte a poveștii de vrăjitoare.

Iubirea dintre frați este eternă, este protejată de o lume sacră. Ei reprezintă ordinea în lume, frații care se regăsesc și trec și peste încercări foarte grele cum este pericolul de moarte. Fiecare preia conducerea atunci când celălalt este în pericol”, precizează Varga Ibolya.

Scenariul spectacolul este semnat de Ovidiu Pecican, scenografia de Epaminonda Tiotiu, iar muzica a fost compusă de Péter Venczel. În distribuție Frunzina Anghel, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Ionuț Constantinescu, Ion Iurcu, Iulian Lungu, Angelica Pamfilie, Andra Ștefan și Adina Ungur.

Florentina TĂTAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.