28

RADU VIDA

După războaiele europenilor şi americanilor din fosta Iugoslavie, iată că ţărişoare independente, mîndre de statutul lor liber, se regăsesc, încet dar sigur, sub umbrela UE. S-au demontat barierele dintre Slovenia şi Croaţia. Şi a fost bucurie mare! De acum, croaţii pot circula în voie prin UE şi, din cînd în cînd, se pot uita şi la foştii parteneri statali. Cu grijă. Pentru că, pînă acum, nu prea a fost înghesuială în a fi invitaţi sub protectoarea umbrelă a Uniunii Europene.

Spuneam că a fost bucuria mare şi n-am greşit. Asta, pentru că propaganda manipulatoare a celor care vor realmente ca UE să se extindă a avut grijă să sugereze că va fi bine. Chiar dacă nu va curge miere şi lapte, dar croaţii se vor putea alinia la standardele statelor celor mai dezvoltate. Aderarea celui de a 28-lea stat la UE are loc cu o puternică recesiune economică. Criză. Şomaj. Corupţie. Contrabandă. Disoluţia valorilor. Cu alte cuvinte, Croaţia s-a aliniat, şi ea, la marasmul economic al statelor Bătrînului Continent. Şi, credeţi-mă, declinul va continua. A spus-o voalat, desigur, chiar J.M. Barosso, marele preşedinte al CE, care nu i-a încurajat deloc pe noii veniţi: Problemele Croaţiei nu se vor rezolva odată cu aderarea la UE! Pînă au strîns cureaua, însă, pînă au îndeplinit aşa-zisele criterii de aderare, pînă şi-au deschis pieţele şi şi-au pus la bătaie puternica industrie se spunea, mă rog, se sugera cu totul şi cu totul altceva.

Croaţia se defineşte ca „un stat al bunăstării democratice, unitare şi indivizibile”.  Au, poate, un singur avantaj: nu prea au minorităţi naţionale; dar au 1000 de insule la Adriatică. Numai bune de a fi… colonizate de mai marii Europei. Au PIB-ul cu 20% sub media europeană, şomaj de 18% (faţă de media de 11% în UE), iar cei 4,4 milioane de locuitori sînt romano-catolici în proporţie covîrşitoare. Tot şomerul spera să lucreze într-unul din statele europene dezvoltate. Cel puţin legal, asta se va întîmpla peste mai bine de 7 ani, atunci cînd sînt prevăzute ridicarea obstacolelor ce stau în calea acestui proces. Mai speră lumea că, în 4-5 ani, va adera la moneda euro. Unică, deci. Frumos! Atîta doar că acest proces nu depinde nici de voinţa poporului, nici de putinţa economiei croate. Ci de aprobarea expresă a mai marilor finanţişti ai continentului.

Nu cred că scenariul s-a schimbat. Şi, sînt convins, şi Croaţia va trebui să treacă printr-un şir de mizerii, asemenea suratelor din Balcani. Extinderea, ca supapă pentru cei care, realmente, se află în neputinţă, spune că noii membri trebuie să facă reforme. În toate domeniile. Că se potriveşte cu specificul naţional, că are ceva cu voinţa populară, că duce la pauperizare – nu contează. Contează doar faptul că mai multe unităţi economice din Vest vor mai putea elimina concurenţi importanţi de pe piaţă, că poleiala va aduce mall-uri, supermarket-uri, în loc de fabrici cu locuri de muncă stabile. Că se va accentua occidentalizarea, că va exista o adevărată invazie a elementului superfluu, în detrimentul muncii constante şi a suveranităţii tot mai limitate.

Cei cîţiva care ştiu ce şi cum, s-au dat în bărci şi au avut discursuri sforăitoare. Mult asemănătoare cu şefii de state care au făcut posibilă aderarea ţărilor din estul european la marea familie a UE. Promisiuni. Speranţe. Întreţinerea unei corupţii, care să justifice urecheri din partea Bruxelles-ului, cereri imperative de relansare economică,compromisuri, renunţări… etc.

Pînă una-alta, Croaţia este membră UE. Şi NATO. Aşa că are onoarea de a contribui la mersul înainte al celor mai puternici de pe Bătrînul Continent şi poate să-şi trimită fiii pe cele mai ciudate teatre de operaţiuni militare, în numele democraţiei, păcii ş.a.m.d.