2016 închide centrul Clujului

• Restricţii de circulaţie pentru evenimentele organizate cu ocazia Revelionului •

Municipalitatea clujeană anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie în centrul municipiului, cu ocazia evenimentelor organizate la cumpăna anilor. Astfel, începînd de astăzi, 31 decembrie, de la ora 6 şi pînă pe 1 ianuarie la ora 10, circulaţia rutieră pe latura de vest a Pieţei Unirii va fi restricţionată. De asemenea, tot de joi, 31 decembrie de la ora 21 şi pînă vineri, 1 ianuarie ora 1, nu se va putea circula pe străzile Napoca, Bd Eroilor şi pe strada Universităţii.

Totodată, la prima oră din anul care vine, strada Regele Ferdinand va fi închisă circulaţiei rutiere preţ de 20 de minute, respectiv între orele 00.00 – 00.20, pe sensul de mers de la intersecţia cu str. G. Bariţiu pînă la intersecţia cu Bd. 21 Decembrie 1989, urmînd ca circulaţia dinspre Bd. 21 Decembrie 1989 de la intersecţie cu Piaţa Unirii, să fie deviată pe strada Regele Ferdinand.

Menţionăm că accesul în parcarea cu plată de pe latura de est a Pieţei Unirii, precum şi în parcarea cu barieră din Piaţa Unirii a fost restricţionat încă de miercuri 30 decembrie, restricţie valabilă pînă pe 1 ianuarie la ora 10.

Municipalitatea le solicită cetăţenilor care locuiesc sau care au drum în zonă să dea dovadă de înţelegere şi să se conformeze acestor restricţii de circulaţie.

Amintim că Primăria Cluj-Napoca le-a pregătit clujenilor, pentru noaptea de revelion, un megaspectacol cu muzică şi foc de artificii. Spectacolul din Piaţa Unirii va începe la ora 21.30 cu un concert Magda Puskas&Friends. De la ora 22.00 va urca pe scenă trupa Semnal M, iar începînd cu ora 23, atmosfera va fi întreţinută de formaţia Viţa de Vie.

De la ora 24, clujenii prezenţi în piaţă se vor putea bucura de un spectacol de lumini şi artificii. De asemenea, la cumpăna dintre ani Primăria Cluj-Napoca va pune la dispoziţia celor prezenţi în Piaţa Unirii 700 de şampanii.

Petrecerea va continua şi după spectacolul de artificii şi lumini, cînd va avea loc un concert susţinut de Aldo&Tzika Sax Orchestra.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.