200 de donatori de sânge vor pune de party

În perioada 9-12 aprilie are loc o campanie de donare de sânge la Centrul Regional de Transfuzie din Cluj-Napoca. Astfel, cei care donează în această perioadă, pe lângă tichetul de 280 de lei și o zi liberă de la muncă, vor primi o invitație la Heart Society x Dimitri Vegas care va avea loc la BT ARENA, în data de 19 aprilie 2024.

Sunt doar 200 de invitații, astfel că se merge pe ideea primul venit, primul servit. Cei care vor să petreacă alături de unul din cei mai îndrăgiți DJ ai lumii trebuie să se prezinte la Centrul Regional de Transfuzie din Cluj-Napoca între orele 7:30 – 13:30, să specifice faptul că donează pentru evenimentul Heart Society din 19 aprilie, iar mai apoi să trimită o fotografie cu adeverința primită, în mesaj privat pe paginile de social media ale Heart Society pentru a primii invitația la eveniment.”, transmit organizatorii, echipa Heart Society. Campania de donare este susținută și de cluburile Rotaract din Cluj-Napoca. Citând aceleași surse, evenimentul de la BT Arena are loc în contextul celebrării a trei ani de Heart Society, timp în care au avut loc mai multe petreceri, organizatorii reușind să crească nivelul cu fiecare party ajungând să aducă la Cluj artiști consacrați și cei mai mari DJ ai lumii.

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut