20 de ani de parteneriat strategic între România și Ungaria: Ce s-a construit și ce s-a năruit în relația bilaterală

În panoplia de tratate și acorduri care reglementează relațiile politico-diplomatice între România și Ungaria apare și o Declarație privind cooperarea și parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa în secolul XXI. Documentul este cât se poate de real și autentic și a fost semnat la Budapesta, la 29 noiembrie 2002. Existența unui asemenea acord în relația româno-ungară ar fi trebuit să conducă la construcția unei relații bilaterale de înalt nivel. În cei 20 de ani de implementare, trebuia să avem o relație româno-ungară de bună vecinătate în adevăratul sens al cuvântului și de ce nu, o relație de încredere și prietenie între România și Ungaria.

Cum s-a ajuns la semnarea acestui „parteneriat strategic” româno-ungar?

În relațiile politico-diplomatice de 102 ani între România și Ungaria (post-Trianon), au existat numai două perioade faste de cooperare și încredere, respectiv atunci când lideri din cele două state s-au înțeles și s-au respectat reciproc. O asemenea relație a fost stabilită între liderii comuniști Gheorghe Gheorghiu-Dej și János Kádár, imediat după evenimentele din Ungaria anului 1956, până la moartea liderului român, în 1965. În acest interval a fost posibilă amenajarea monumentelor funerare ale eroilor români care au luptat pe teritoriul Ungariei în al doilea război mondial. Și e plină Ungaria de morminte ale ostașilor români, care, alături de trupe sovietice, au eliberat această țară de regimul horthysto-fascist și de sub ocupația Germaniei naziste. Amenajările s-au făcut cu concursul autorităților ungare locale, iar la ceremoniile de comemorare a eroilor români participau, cu regularitate, oficialități ale statului ungar. După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a mai continuat o asemenea cooperare. Între János Kádár și Nicolae Ceaușescu a fost o antipatie reciprocă. Niciodată Kádár nu l-a invitat pe Ceaușescu la Budapesta. Au existat întâlniri în plan multilateral. Cei doi au participat la o singură întâlnire oficială, în plan bilateral, organizată la Oradea și Debrecen, în 1977.

Al doilea moment de relație pozitivă între România și Ungaria a fost între 2002 și 2004, în timpul guvernărilor socialiste de la București și Budapesta. Atunci s-au stabilit relații excelente între Adrian Năstase, în calitate de premier al României și Pèter Medgyessy, prim-ministru al Guvernului Republicii Ungare. În această perioadă s-a vorbit pentru prima dată de o reconciliere româno-ungară și a fost posibilă semnarea Declarației privind cooperarea și parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa în secolul XXI, de către cei doi premieri. Documentul de „parteneriat strategic” pornește, în preambul, de la Tratatul de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Republica Ungară, semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996 și menționează sarcinile ce revin celor două state în angajamentele lor europene și euro-atlantice, în perspectiva integrării lor în UE și NATO, precum și intenția de a dezvolta o nouă relație ca aliați. Acordul este structurat pe 3 capitole:

În primul capitol sunt enumerate principiile cooperării în plan bilateral și în cadrul forurilor și organizațiilor internaționale în care cele două state sunt sau vor deveni membre, acționând împreună pentru stabilitatea în regiunea Europei de Sud-Est, pentru extinderea dialogului regional, cu accent pe Balcani.

Capitolul doi stabilește pentru ambele state obiectivele de cooperare economică, investiții reciproce de capital, colaborarea în domeniul infrastructurii din energie, telecomunicații și transporturi. Părțile se pronunță pentru dezvoltarea cooperării între statele din regiunea Dunării, cu accent pe protecția mediului și administrarea apelor.

Capitolul trei acoperă problematica minorităților naționale – a românilor din Ungaria și a maghiarilor din România, precum și extinderea rețelelor de instituții culturale și educaționale. Părțile se obligă să promoveze libertatea religioasă, inclusiv libera dezvoltare a cultelor aparținând minorităților naționale, dar și luarea de măsuri în privința restituirii sau despăgubirii pentru proprietățile care au aparținut anterior comunităților, bisericilor și altor persoane juridice.

Acest ultim punct s-a aplicat cu asupra de măsură în România, care are o legislație extrem de permisivă în această materie, nu și în Ungaria, care nu a elaborat o legislație de restituire a bunurilor naționalizate de regimul comunist. În Ungaria a existat o singură excepție pentru bunurile imobiliare de folosință religioasă, restituite în baza unei legi din 1993, cu valabilitate limitată la 5 ani.

Medgyessy, acuzat că a legitimat Tratatul de la Trianon

Am spus mai sus că documentul de „parteneriat strategic” s-a semnat la Budapesta, la 29 noiembrie 2002, într-o atmosferă extrem de deschisă. În următoarele două zile, 30 noiembrie-1 decembrie, a avut loc în capitala ungară o reuniune internațională pe probleme de mediu și gestionarea apelor, determinată de marile inundații din vara acelui an în Europa Centrală, inițiată și organizată de partea ungară la nivel de premieri. Reuniunea s-a încheiat cu o Declarație comună, semnată de șefii de delegații la 1 decembrie, la prânz. În seara aceleași zile, Ambasada României la Budapesta a organizat recepția de Ziua națională la Hotel Kempinski din Piața Ferenc Deak. La recepție au participat atunci cei doi premieri, Adrian Năstase și Pèter Medgyessy, miniștri români și omologii lor ungari, precum și conducerea de atunci a UDMR, în frunte cu Marko Bela. La timpul respectiv, în fața Hotelului Kempinski a fost organizată o amplă demonstrație a formațiunilor ungare de dreapta și extrema dreaptă, la care s-a cerut demisia premierului Pèter Medgyessy. Acestuia i s-a reproșat că prin participarea la recepția de Ziua Națională a României legitimează încă o dată Tratatul de la Trianon. Drept urmare, în februarie 2003, într-un discurs în fața Parlamentului despre starea națiunii, Pèter Medgyessy a ținut să mai justifice încă o dată participarea la recepția de Ziua Națională a României, spunând că și reconcilierea franco-germană s-a făcut prin asemenea pași și s-a pronunțat pentru o reală reconciliere ungaro-română după modelul franco-german.

La 1 mai 2004, Ungaria a intrat în Uniunea Europeană. După această dată, în baza acordului de „parteneriat strategic”, autoritățile ungare, dar și opinia publică, a sprijinit România pentru integrarea în UE, proces încheiat la 1 ianuarie 2007. În baza acestui acord, după retragerea lui Pèter Medgyessy și venirea la guvernare a lui Ferenc Gyurcsány, tot socialist, între 2005 – 2007 au fost organizate ședințe de guvern comune, la București, Budapesta, Szeged și Sibiu. Chiar dacă nu s-au rezolvat foarte multe chestiuni în relația bilaterală, faptul că membri ai Guvernelor României și Ungariei s-au întâlnit a contat enorm pentru acea posibilă reconciliere româno-ungară.

Neo-revizionism de tip hibrid

Odată cu 2010, prin câștigarea alegerilor în Ungaria de către Alianța Tinerilor Democrați – FiDeSz și liderul acestei formațiuni, Viktor Orbán, etichetați politic ca fiind de dreapta și extrema dreaptă, s-a pus capăt trendului pozitiv în relațiile României cu Ungaria. Din start, Viktor Orbán, în calitate de premier, a declarat că el nu face ceea ce au făcut socialiștii. În consecință, nici nu a vrut să mai audă de ședințe comune cu Guvernul României. Dacă în doi ani premierii Adrian Năstase și Pèter Medgyessy au avut 13 întâlniri, în bilateral și multilateral, nu știu ca, în 12 ani, Viktor Orbán să fi avut o întâlnire oficială, în bilateral, cu vreunul din premierii României!Dar în România a venit frecvent, respectiv în Transilvania, pentru întâlniri cu comunitatea maghiară. A avut și are proiecte de sprijin a acestei comunități, de la investiții economice, culturale și educaționale, până la înființarea și finanțarea de echipe de fotbal!Toate acestea, cumulate, nu sunt altceva decât un neo-revizionism de tip hibrid, practicat de autorități ale statului ungar pe teritoriul României.

Faptul că în toate aceste vizite se întâlnește cu lideri ai UDMR, nu cred că aceste contacte suplinesc autoritățile române, chiar dacă această formațiune (a)politică se află la guvernare în România. Umbrela UDMR asigură însă lui Viktor Orbán și colegilor lui din FiDeSz, liniștea și securitatea și totala lipsă de reacție a autorităților române la declarațiile și provocările lor. Nici chiar declarațiile rasiste și antieuropene făcute de Viktor Orbán la 23 iulie anul curent la Băile Tușnad, nu au deranjat autoritățile române.

Interesant că la o întâlnire a miniștrilor de externe, român și ungar, premergătoare „Școlii de vară” maghiare de la Băile Tușnad din acest an, dl. Bogdan Aurescu a solicitat ca, în baza acordului de „parteneriat strategic” româno-ungar, personalitățile ungare prezente să nu se refere la România. Da, în discursul său, dl. Viktor Orbán nu s-a referit la România, dar s-a referit la Transilvania. În finalul expozeului domniei sale, s-a subliniat expres că „Ungaria are ambiții comunitare, chiar naționale. Are ambiții naționale, chiar europene. De aceea, în perioada dificilă care urmează, pentru a ne păstra ambițiile naționale trebuie să rămânem uniți. Patria trebuie să rămână unită, iar Transilvania și celelalte zone locuite de maghiari din Bazinul Carpatic trebuie să rămână unite”.

Trebuie totuși să cunoști puțină istorie pentru a înțelege acest mesaj, pentru a identifica acea „patrie” nenumită, la care și Transilvania trebuie să rămână unită. Nu pot decât să mă asociez aprecierii d-lui Bedros Horasangian că pentru cei 25.000 de turiști care au participat în acest an la Tușnad/Balvanyos, „au fost zile de relaxare și îndoctrinare” („Între Budapesta,1956 și Băile Tușnad, 2022”, în Observator Cultural, nr. 1120/3-9 august 2022).

Alexandru Ghișa