15 ani de la moartea fizicianului Ioan Ursu

Fizicianul Ioan Ursu, membru titular al Academiei Române (1 mart. 1974) s-a născut la 5 aprilie 1928, la Mănăstireni, judeţul Cluj.
A urmat studiile liceale la Turda şi Cluj. A absolvit Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Cluj (1950), iar în 1956 a devenit doctor în ştiinţe fizice, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003). Şi-a continuat pregătirea în domeniul rezonanţei magnetice electronice şi nucleare în SUA (1959-1960), URSS (1962, 1965), Marea Britanie (1962), Elveţia (1963), RDG (1963). În cadrul Universităţii din Cluj, a fost preparator, şef de lucrări, conferenţiar şi, din 1960, profesor, şef al Catedrei de Fizică Nucleară, Optică şi Electromagnetism (1960-1968) la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, pe care a condus-o în calitate de prorector (1961-1968); profesor (din 1968) şi şef al Catedrei de Fizică Atomică şi Nucleară (1968-1976) la Universitatea din Bucureşti.

A reuşit să pună bazele unui laborator modern de rezonanţă magnetică şi ale Institutului de Fizică Atomică (1950). A fost preşedinte al Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (1969-1976), preşedinte (1975-1979) şi prim-vicepreşedinte (1997-1990) al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. Director al Institutului de Fizică Atomică, ulterior Institutul Central de Fizică din Bucureşti (1968-1976), unde a efectuat cercetări care au vizat: fizica atomilor (spectroscopia atomilor şi ionilor în câmp cristalin), fizica nucleară, interacţiunea radiaţiilor nucleare cu solidul. Profesor consultant la Universitatea bucureşteană, cercetător asociat la Institutul de Fizică Atomică, visiting-profesor la Centrul Internaţional de Fizică Teoretică din Trieste (Italia).

I se datorează descoperirea efectului de îmbogăţire izotopică a uraniului în rezonanţă magnetică. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc într-o serie de lucrări, studii, comunicări pe care le-a întocmit singur sau în colaborare cu alţi specialişti: „Efecte magnetomecanice la oxigen” (1959); „Proprietăţile semiconductoare ale sistemului ZnO-Al2O3” (1962); „Rezonanţă electrică de spin” (1965); „La resonance paramagnetique electronique” (1968); „Energia atomică” (1973); „Aplicaţiile practice ale exploziilor nucleare” (1973); „Rezonanţa magnetică în compuşi de uraniu” (1979); „Fizica şi tehnologia materialelor nucleare” (1982); „Interacţiunea radiaţiei laser cu metalele” (1986); „Laser Heating of Metals” (1990) ş.a.

A participat la reuniuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale. A fost membru al Societăţii Române de Fizică (1965), al Societăţii Americane de Fizică (1959), al Comitetului Asociaţiei Internaţionale de Fizică „Ampere” (1964), membru (1968) şi preşedinte (1976-1978) al Societăţii Europene de Fizică, membru al Societăţii Internaţionale de Rezonanţă Magnetică (1971) etc. Membru corespondent (21 mart. 1963), apoi membru titular (1 mart. 1974) al Academiei Române.

A murit la 17 aprilie 2007.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut