10 ani de la evenimentele tragice de la Chişinău

Studenții basarabeni din centrul universitar Cluj au comemorat evenimentele tragice care au avut loc în urmă cu zece ani la Chișinău printr-o acțiune de tip flash mob.
În cadrul evenimentului desfăşurat în fața Catedralei Ortodoxe din Piața „Avram Iancu’’, tinerii au aprins lumânări și au ținut un moment de reculegere în memoria celor care au devenit victimele ale sistemului comunist.
În contextul comemorării a zece ani de la momentele din aprilie 2009 care au declanșat înlăturarea regimului lui Voronin, studenţii basarabeni au o întrevedere cu magistratul Cristi Danileț pentru a discuta despre procesul de democratizare în Republica Moldova şi despre importanţa statului de drept. Precizăm că în contextul protestelor din aprilie 2009 de la Chişinău, structurile de ordine au intervenit forțat și violent, atentând la siguranța și viața protestatarilor. În urma evenimentelor tragice din 7 aprilie 2009 au suferit leziuni corporale și și-au pierdut viața mai mulți tineri, însă doar decesul lui Valeriu Boboc a fost recunoscut de autorități.
„GIB Cluj, organizație non-guvernamentală, apolitică, non-profit, formată din elevi și studenți basarabeni, comemorează an de an ziua de 7 aprilie 2009 în semn de solidaritate cu victimele sistemului comunist și susținere pentru libertatea de exprimare, valorile fundamentale și respectarea drepturilor omului, în speranța că adevărul despre acest eveniment va fi aflat’’, au precizat reprezentanţii organizaţiei studenţeşti.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.