Давай убежим!

Ceea ce vedeți în titlu se pronunță cam așa „davay ubezhim”, și înseamnă „hai să fugim”, în traducere liberă! Mi se pare fascinantă goana rușilor rezerviști, și nu numai, de a încerca să treacă frontierele țării, speriați de înrolarea într-o armată de care se feresc încă de când se nasc. Exasperat că lucrurile nu merg deloc bine în „misiunea specială” declanșată în Ucraina, Țarul Putin a sunat mobilizarea pentru sute de mii de persoane și a amenințat restul lumii cu arma nucleară. „Trebuie să ne protejăm integritatea teritorială a patriei, independenţa şi libertatea”, a tunat acesta. Doar că, efectul dorit de dictatorul de la Moscova a fost unul de bumerang, și asta s-a văzut din prima clipă de după anunțul legat de doritul asalt final pe frontul din Ucraina.

Pumnul ridicat în aer de președinte și înrolarea obligatorie i-a băgat în sperieți pe oameni, și nu neapărat că vor avea de dus o luptă cu vecinii ucraineni, ci tocmai din groaza față de regimul de teroare din armata rusă. Despre reputația acesteia de-a lungul vremurilor nu mai are sens să insistăm, dar trebuie spus că aici are loc „dedovșcina”, adică niște ritualuri de inițiere violente, în care se petrec acte de tortură și viol. Și, atunci, cum să n-o iei la sănătoasa când știi că-ți bate la ușă sergentul cu actul de mobilizare în mână?

Da, armata rusă și-a consacrat, încă de pe vremea sovietelor dar și mult înainte, un stil brutal, în care onoarea și valorile nu au loc, în care hărțuirea și abuzurile sunt pe primul plan. Sunt și ruși, însă, care au conștientizat deja ce înseamnă de fapt războiul din Ucraina, iar teama de a ajunge carne de tun într-un conflict în care cred tot mai puțini i-a determinat să ia în considerare fuga, să spună că ce se întâmplă e deja prea mult.

Cum spuneam, efectul scontat de Putin odată cu anunțul mobilizării a fost exact pe dos. Nu a dat nimeni buzna la birourile de înrolare pentru a-și pune pe cap cușma cu stea sau ranița de soldat al marii și glorioasei armate ruse în spate, așa cum s-ar fi așteptat cu siguranță președintele. Dimpotrivă, bărbații ruși au luat la țintă granițele Finlandei, Georgiei sau Norvegiei, care au ajuns, încă din primele clipe de după anunțul mobilizării, adevărate locuri de pelerinaj. Rușii se calcă în picioare pentru a scăpa cât mai repede din iadul lui Putin. Cozile de mașini de la frontiere se întind pe zeci de kilometri, și e nevoie de vreo două zile să poți trece peste granițe. Vama nu poate fi trecută pe jos, așa că sătui să aștepte în mașini, și speriați că de la Moscova ar putea veni ordinul de închidere a granițelor, rușii închiriază acum biciclete și trotinete pentru a fugi din țară.
Asta e la granițe, dar problemele au apărut peste tot în Rusia, unde Putin are de înfruntat acum şi furia propriului popor. Protestele generate de mobilizarea generală au apărut ca ciupercile după ploaie în multe orașe ale țării, iar zeci, dacă nu sute de oameni, au fost arestați și urcați în dubele poliției, și probabil că vor face ani grei de pușcărie pentru că s-au împotrivit regimului.

Sunt și destule proteste individuale împotriva măsurii anunțate de Putin. Un tânăr mobilizat s-a autoincendiat în parcarea unei autogări, ba chiar se vorbește că unii dintre cei deja înrolați, dar și dintre cei care urmează să facăm acest pas, sună la ministerul Apărării din Ucraina pentru a întreba cum să facă să se predea odată ajunși pe front! Mai aflăm de un tânăr rus care în dorința de a evita serviciul militar și-a rugat un amic să-i rupă piciorul, asta ca să nu mai pomenim de bărbatul care, săptămâna trecută, a deschis focul asupra unui centru de recrutare, rănindu-l grav pe șeful acestuia. Oricum, presa rămasă încă independentă în Rusia a dezvăluit că aproape 60 de centre de înrolare și clădiri administrative au fost incendiate de la începutul războiului, o parte însemnată doar în ultima săptămână. Situația nu este, deci, deloc așa cum ar fi vrut Vladimir Putin și acoliții lui lingușitori, iar Mama Rusia pare a fi o mămăligă pusă pe un ceaun lăsat cu focul arzând sub el. De la „davay ceas” la „davay ubezhim”, iată că n-a fost o cale așa de lungă.

Sandu Mureșan